FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi ca flăcău (neînsurat), a-și petrece tinerețea ca flăcău. V. burlăci. Mitu lui Filică flăcăia mai mult singur decît în ceata celorlalți băieți. MIHALE, O. 134. Cînd era unchiu-meu... copilandru, Voinea sin Voinea flăcăia. STANCU, D. 46.