firui [At: POR, ap. GCR. II, 328 / Pzi: ~esc / E: fir] 1 vt (Ptc) A toarce. 2 vi (D. fibre textile) A deveni fir (1). 3 vt A coase (o broderie) cu fir (18).

firuí, firuiésc, vb. IV (înv.) 1. a toarce. 2. a coase, a broda.

firuí, firuiesc, vb. tranz. – A face fir, a toarce: „Numai fata gazda-i / Pă firu ce firuiază / Cu ochiții lăcrimează” (Antologie, 1980: 66). – Din fir (< lat. filum) + suf. -ui (MDA).

firuí, vb. tranz. – A face fir: „Numai fata gazda-i / Pă firu ce firuiază / Cu ochiții lăcrimează” (Antologie 1980: 66). – Din fir (< lat. filum) + -ui.