Definiția cu ID-ul 445435:
fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. –
Mr. fitare, fet,
megl. fet.
Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR),
cf. sard. fedare,
sicil. fitari,
abruz. fetá,
march. fetâ,
piem. fe (în
sicil. și
abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar.
Der. fătăciune,
s. f. (fătat al oilor;
înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu
suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din
lat. fetationem); fătăciunat,
s. n. (
înv., numărătoare a turmelor); fătat,
s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare,
adj. (care fată); fătătoare,
s. f. (care fată; organ genital al vacii).
Fată dex online | sinonim
Fată definitie