FAPT, fapte și (4, rar) fapturi, s. n. 1. Întîmplare reală, lucru petrecut în realitate. V. eveniment. Fapt istoric. ▭ O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicii... sînt, mai peste tot locul, foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante. ODOBESCU, S. III 11. ◊ Fapt divers v. divers. ◊ Loc. adv. De fapt (rar, cu faptul) = în realitate, într-adevăr. Principatele erau cu numele și cu faptul grînarul sultanului. GHICA, S. V. ◊ Expr. Fapt e că... = nu-i mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz... ♦ Fenomen. În baza faptelor de limbă de astăzi și din textele vechi, am susținut că «u» final a dispărut la o epocă anterioară primelor documente de limbă romînă. ROSETTI, S. L. 64. 2. Acțiune, act săvîrșit (de cineva); faptă. D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ, P. 233. Nu ne-or judeca pe dat, Ci ne-or judeca pe fapt. ȘEZ. I 15. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în fața unui fapt împlinit = a obliga pe cineva să accepte o situație dată. 3. (În legătură cu unele momente ale zilei, urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Început. Pe soare să-l oprească, el noaptea o recheamă, Furtunelor dă zborul, pămîntul de-l distramă... Tîrziu! căci faptul zilei în slavă se repede! EMINESCU, O. I 98. ◊ Loc. adv. În faptul zilei (dimineții, serii etc.) sau în fapt de zi (de seară etc.). Cîntecul ce-ades ți-l cînt Cînd te-adorm în fapt de sară, Puiule, e-un cîntec sfînt, Vechi și simplu de la țară. IOSIF, V. 139. De cum a dat în fapt de zori Veneau, cu fete și feciori, Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai. COȘBUC, P. I 55. Mergi, dragă, plutind vesel ca pasărea ușoară Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară. ALECSANDRI, O. 85. (Fig.) Trist e deșertul ce se-ntinde Pe sub amurgul vieții, Cînd vezi cum soarele s-aprinde în faptul tinereții! ALECSANDRI, P. III 183. 4. (În superstiții) Farmece, vrăji. Și aseară s-au vorbit Doi, mamă, într-un corn de șură, Să-mi arunce fapt și ură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186.