fapt, -e, s.n. – 1. (înv.) Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de „charme” (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): „S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi.” (Papahagi 1925: 285). – Lat. factum „fapt, acțiune, lucrare, lucru”.