fanat definitie

30 definiții pentru fanat

fana vr [At: KLOPȘTOCK, F. 252 / Pzi: ~nez / E: fr faner] 1 (D. flori și fructe) A se ofili. 2 (Fig; d. oameni) A-și pierde culoarea și prospețimea feței.
fanat, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: fana] 1 (D. flori și fructe) Ofilit2. 2 (Fig; d. oameni) Care și-a pierdut culoarea și prospețimea feței.
fânaț sn [At: (a. 1631) GCR 1, 75/17 / Pl: ~e, (reg) ~ă, (înv) ~ați, ~uri / E: ml* fenacium] (Pop) 1 Fâneață. 2 Fân (1).
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.
FANÁT, -Ă, fanați, -te, adj. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) Care și-a pierdut prospețimea; trecut2, ofilit, veștejit. – V. fana.
FÂNÁȚ, fânațe, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațuri] – Lat. *fenacium.
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.
FANÁT, -Ă, fanați, -te, adj. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) Care și-a pierdut prospețimea; trecut2, ofilit, veștejit. – V. fana.
FÂNÁȚ, fânațuri, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațe] – Lat. *fenacium.
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili.
FANẮT, -Ă adj. (Franțuzism) Ofilit, veștejit, trecut.
FÎNÁȚ, fînațe și fînațuri, s. n. 1. Cîmp pe care se lasă să crească iarbă destinată să devină fîn; fînărie (1), fîneață. Cît cuprindeau ochii, se vedeau numai grîie, păpușoiști lungi, fînațuri. CAMILAR, N. II 383. Ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fînațurile. SADOVEANU, O. II 565. Ce ne calci poienele Și ne paști fînațele? ALECSANDRI, P. P. 99. 2. (Rar) Fîn. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ciauș... nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206.
!faná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se faneáză
fânáț (pop.) s. n., pl. fânáțe
faná vb., ind. prez. 1 sg. fanéz, 3 sg. și pl. faneáză
fanát adj. m., pl. fanáți; f. sg. fanátă, pl. fanáte
fânáț s. n., pl. fânáțuri/fânáțe
FANÁ vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)
FANÁT adj. trecut, (fig.) ofilit, veșted, veștejit. (O femeie ~.)
FÂNÁȚ s. cositură, fâneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)
FANÁ vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner].
FANÁT, -Ă adj. Ofilit, vestejit, trecut. [Cf. fr. fané].
FANÁ vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner)
A FANÁ ~éz tranz. rar A face să se faneze /<fr. faner
A SE FANÁ se ~eáză intranz. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. faner
fânaț n. loc cosit și făcut fân, livede pentru cultivarea fânului.
fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.
FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)
FANAT adj. trecut, (fig.) ofilit, veșted, veștejit. (O femeie ~.)
FÎNAȚ s. cositură, fîneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

fanat dex

Intrare: fana
fana verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fânaț (pl. -e)
fânaț pl. -e
Intrare: fânaț (pl. -uri)
fânaț pl. -uri
Intrare: fanat
fanat adjectiv