falnic definitie

14 definiții pentru falnic

falnic, ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 53 / Pl: ~ici, ~ice / E: fală + -nic] 1-2 av, a (În mod) glorios. 3 a Care impune prin proporții Si: grandios, impunător, măreț. 4 a Care se impune prin ținută, aspect Si: mândru, semeț. 5 a (Îvp) Trufaș. 6 a (Înv; prt) Lăudăros. 7 a Renumit.
FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.
FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.
FÁLNIC, -Ă, falnici, -e, adj. 1. Măreț, impunător, mîndru. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lingă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. Azi e soarele mai falnic! lumea azi e mai voioasă! ALECSANDRI, P. A. 72. ◊ (Adverbial) Ceahlăul, ridicîndu-și falnic fruntea peste grinduri, ne privește încă din negurile depărtării. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mînă, Iar în urma lor se-nținde falnic armia romînă. EMINESCU, O. I 148. 2. (Despre persoane) Trufaș, semeț, mîndru. Pe poarta deschisă intră vodă, între boieri, falnic. SADOVEANU, O. VII 108. Peste cîteva clipe, răcorit, se înfipse falnic în pragul cancelariei. REBREANU, R. I 115. Am mîncat pîne, legume, Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140.
fálnic adj. m., pl. fálnici; f. fálnică, pl. fálnice
fálnic adj. m., pl. fálnici; f. sg. fálnică, g.-d. art. fálnicei, pl. fálnice
FÁLNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~ ale munților.) 2. v. frumos. 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)
FÁLNIC adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.
Falnic ≠ nearătos
FÁLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care manifestă fală; plin de sine; încrezut; mândru; fudul; măreț; îngâmfat; înfumurat; semeț. 2) Care are o ținută impresionantă; cu aspect senzațional. 3) (despre persoane) Care denotă demnitate și mândrie; plin de demnitate și mândrie; trufaș; semeț. /fală + suf. ~nic
falnic a. care se fălește (în sens bun): mândru, impunător.
fálnic, -ă adj. (d. fală). Mîndru, glorios, impunător: om, castel falnic. Adv. Cu fală: steagu fîlfîĭe falnic.
falnic adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.
FALNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mîndru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vîrfurile ~ ale munților.) 2. arătos, aspectuos, frumos, impozant, (pop.) mîndru. (O casă ~.) 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)

falnic dex

Intrare: falnic
falnic adjectiv