falia vtr [At: DN3 / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr failler] 1-2 A (i se) produce o falie (1). 3-4 A (se) disloca.

falie sf [At: LTR / Pl: ~ii / E: fr faille] 1 (Glg) Ruptură apărută în scoarța Pământului în urma mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi Și fractură (4). 2 (Fig) Ruptură.

fălie2 sf [At: LB / V: fel~ / E: mg féle] (Reg) Rudenie.

fălie1 sf [At: COD. VOR. 73 / Pl: ~ii / E: făli + -ie] (Trs; Ban; înv) 1 Fast1. 2 Mândrie. 3 Trufie.

fălie3 sf vz felie1

FALIÁ, faliez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dizloca în falie. – Din fr. failler.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Dislocație apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de strate; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței pămîntului deplasate unul față de celălalt. Apele lacului s-au adunat într-o falie. ▭ Țipă uriașele falii, Geme pămîntul lovit. BANUȘ, B. 7. – Pronunțat: -li-e.

faliá (a ~) (a produce o falie) (rar) (-li-a) vb., ind. prez. 3 faliáză; conj. prez. 3 să faliéze (-li-e-); ger. faliínd (-li-ind)

fálie (ruptură în scoarța Pământului) (-li-e) s. f., art. fália (-li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (-li-i-)

faliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. faliéz, 3 sg. și pl. faliáză; conj. prez. 3 sg. și pl. faliéze (sil. -li-e-); ger. faliínd (sil. -li-ind)

fálie s. f. (sil. -li-e), art. fália (sil. -li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (sil. -li-i-)

FÁLIE s. (GEOL.) paraclază.

FALIÁ vb. I. tr., refl. (Geol.) A (se) produce o falie, a face o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. [Pron. -li-a, p.i. 3 -iază. / < fr. failler].

FÁLIE s.f. Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lăsa să cadă, a nu susține].

FALIÁ vb. tr., refl. a (se) produce o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. (< fr. failler)

FÁLIE s. f. ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt; fractură (3). (< fr. faille)

FÁLIE ~i f. geol. Ruptură în scoarța pământului apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille

fălíe1, fălíi, s.f. (reg., înv.) 1. mărire, pompă, splendoare. 2. fală, fudulie, mândrie, trufie.

fălíe2 s.f. (reg.) rudenie, neam.

fălíe, V. felie.

felíe f. (ngr. feli, d. it. offella, dim. d. offa, cozonac, lat. offa, cozonac, bucată de pîne, offella, bucățică de carne). Bucată supțire de pîne, de pepene, de măr tăĭată cu cuțitu. (Felia de mămăligă se poate tăĭa cu ața, cele de portocală se desfac cu mîna). – În Mold. Olt. fălíe (rev. I. Crg. 7, 262), în Mold. nord și félie. V. halcă și codru.

falie, falii s. f. (pub., fig.) ruptură