FALÁNGĂ³, falange, s. f. (Învechit) Sul de lemn de care se legau, în regimul feudal, picioarele condamnaților, pentru a fi bătuți la tălpi. Am învățat la dascălul Gaitani, cel care bătea la falangă. ALECSANDRI, T. I 282. Nu era vorbă de nimic altă decît... a pune la falangă pe stolnicii curții. NEGRUZZI, S. I 287. Puse mîna pe Dimu și-l bătu la falangă pînă ce-și dete sufletul în groaznice dureri. BĂLCESCU, O. II 292.