facultativ, ~ă a [At: GHICA, S. 450 / Pl: ~i, ~e / E: fr facultatif] Care nu e obligatoriu Si: benevol.

FACULTATÍV, -Ă, facultativi, -e, adj. Care este lăsat la alegerea, la voia cuiva, care nu este obligatoriu; benevol. – Din fr. facultatif.

FACULTATÍV, -Ă, facultativi, -e, adj. Care este lăsat la alegerea, la voia cuiva, care nu este obligatoriu; benevol. – Din fr. facultatif.

FACULTATÍV, -Ă, facultativi, -e, adj. (În opoziție cu obligatoriu) Lăsat la alegere, după voia cuiva, neobligatoriu, benevol. Stație facultativă. Bibliografie facultativă.

facultatív adj. m., pl. facultatívi; f. facultatívă, pl. facultatíve

facultatív adj. m., pl. facultatívi; f. sg. facultatívă, pl. facultatíve

FACULTATÍV adj. 1. v. benevol. 2. v. opțional. 3. v. supletiv.

Facultativ ≠ obligatoriu

FACULTATÍV, -Ă adj. Lăsat, făcut la alegerea, după voia, după bunul plac al cuiva; benevol. [< fr. facultatif].

FACULTATÍV, -Ă adj. lăsat la alegerea, la voia cuiva; neobligatoriu, benevol. (< fr. facultatif)

FACULTATÍV ~ă ( ~i, ~e) (despre lecții, prelegeri, cursuri etc.) Care poate fi frecventat după dorință. /<fr. facultatif

facultativ a. care se poate face sau nu (în opozițiune cu obligatoriu).

*facultatív. -ă adj. (d. facultate; fr. facultatif). Care e lăsat la voĭa ta să-l facĭ orĭ nu: muncă facultativă. Adv. În mod facultativ.

FACULTATIV adj. 1. benevol, nesilit. (Contribuții ~.) 2. (JUR.) supletiv. (O normă legală ~.)