Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru fărâmița

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi:ez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.
fărâmiță sf [At: ȘEZ. I, 68 / V: ~răm~, firim~ / Pl: ~țe / E: fărâmă + -iță] 1-2 (Șhp) Fărâmă (2) (mică).
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.
FĂRÎMIȚÁ, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.
FĂRÎMÍȚĂ, fărîmițe, s. f. Diminutiv al lui fărîmă. Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68.
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițá vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițéz, 3 sg. și pl. fărâmițeáză
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
FĂRÂMIȚÁ vb. v. mărunți.
FĂRÂMÍȚĂ s. fărâmică.
A FĂRÂMIȚÁ ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță
A SE FĂRÂMIȚÁ se ~eáză intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță
FĂRÂMÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la fărâmă) Fărâmă mică. /fărâmă + suf. ~iță
fărămițà v. a face mici fărăme.
FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)
FĂRÎMIȚĂ s. fărîmică.

Fărâmița dex online | sinonim

Fărâmița definitie

Intrare: fărâmiță
fărâmiță substantiv feminin
Intrare: fărâmița
fărâmița verb grupa I conjugarea a II-a