făgădău sn [At: ȚIGHINDEAL, F. 184/5 / V: (Mar) fogod~ / E: mg fogadό] (Reg) 1 Han. 2 Cârciumă.

FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó.

FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó.

FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Regional) Han, ospătărie, cîrciumă. Tu umbli prin făgădaie, tu te bați cu bețivii. RETEGANUL, P. IV 24. Care-și mînă plugu rău, Trece p’îngă făgădău. ȘEZ. VII 162.

făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie

făgădău s. n., art. făgădăul; pl. făgădáie

FĂGĂDĂU s. v. birt, han, ospătărie.

făgădắu (făgădáie), s. f. – Cîrciumă. Mag. fogadó (DAR; Gáldi, Dict., 127). În Trans. și Maram. – Der. făgădar, s. m. (cîrciumar), cu suf. -ar (după DAR, din mag. fogadós, cu schimbare de suf.); făgădăriță, s. f. (cîrciumăreasă). Cf. făgădui.

făgădău n. Tr. birt ordinar, ospătărie proastă: la umbră, la făgădău POP. [Ung. FOGADÓ].

făgădắŭ (Trans.) și fogădắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe (ung. fogadó, han). Cîrcĭumă.

făgădău s. v. BIRT. HAN. OSPĂTĂRIE.

făgădắu, făgădauă, (fogodău, fogădău), s.n. – (reg.) Cârciumă la drum de țară, unde călătorul poate înnopta; han. (Trans., Maram.). – Din magh. fogadó „han” (DA, Galdi, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).