*extrém, -ă adj. (lat. extremus, d. extra, afară din). Care e la capăt: limita extremă. În gradu cel maĭ înalt: căldură extremă. Excesiv, exagerat: acest om e extrem în toate. S. n. Lucru extrem: a trece de la un extrem la altu (cum ar fi de la lene la hărnicie). Ceĭa ce e opus, contrar: extremele seamănă (de ex., bucuria extremă, care poate ucide, ca și întristarea extremă). S. m. Mat. Extremiĭ (subînț. terminĭ), primu și ultimu termin într’o propozițiune: în orĭ-ce proporțiune aritmetică, suma extremilor trebuĭe să fie egală cu a mediilor. A ajunge, a fi la extrem, a ajunge, a fi la aman, în mare nevoĭe. În mod extrem, excesiv: a ploŭat extrem (de mult).