estrem, ~ă smf, sn, a vz extrem

extrem, ~ă [At: ASACHI, E. I, 113/19 / V: (înv) est~ / Pl: ~i, ~e, (îvr) ~uri sn / E: fr extrème] 1 sm, (înv) sn (Mat; îoc mezi) Primul și ultimul termen al unei proporții. 2 sf, sn Fiecare dintre cele două limite opuse ale unui lucru. 3 sf, sn (Fig) Fiecare dintre cele două limite opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 4 sf, sn Cea mai mare și cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 5 sf (Îe) ~ele se ating (sau, rar, se întâlnesc) Lucruri opuse, caractere, păreri contrare se pot apropia foarte mult sau pot prezenta asemănări neașteptate. 6 sf (Mat) Valoare maximă sau minimă pe care o poate lua o funcție într-un domeniu dat. 7 sf (Adesea determinat prin „dreaptă” sau „stângă”) Fiecare dintre cele două zone laterale ale unui teren de fotbal, de handbal sau de hochei. 8 sf Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. 9 sn (Înv) Limită superioară. 10 sn (Înv) Punct culminant. 11 sn (Îlav) (Până) la - (Până) la limită, până la ultima posibilitate. 12 a Care ajunge la limita superioară, la cel mai înalt grad (ca intensitate, amploare etc.) Vz superior, maxim. 13 a Foarte mare. 14 a Care se află în punctul cel mai îndepărtat față de un punct de referință. 15 a Care se află la marginea unui spațiu delimitat. 16 a Care se află la capăt. 17 a (Îs) ~ul Orient Spațiu geografic care cuprinde țările situate în partea de răsărit a Asiei. 18 a (Pol; îs) ~ă dreaptă (stângă) Fracțiune reprezentând poziția cea mai radicală față de politica unui partid (de stânga sau de dreapta). 19 a (Pol; îas) Totalitate a grupărilor politice care reprezintă ideile cele mai radicale (de stânga sau de dreapta). 20 a Care se află la limitele opuse ale unui obiect, sau grup de obiecte. 21 a Care reprezintă cea mai mare sau cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 22 a Care se află la limitele opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 23 a Care depășește (cu mult) limitele normale. 24 a Care întrece măsura Vz excesiv, exagerat, nemăsurat. 25 a (D. situații, împrejurări) Foarte grav. 26 a (D. manifestări, acțiuni, mijloace terapeutice etc.) Foarte energic, determinat de împrejurări grave, desperate. 27 a (D. oameni) Care are idei, atitudini, sentimente exagerate Vz extremist (1). 28 a (D. doctrine, ideologii etc.) Lipsit de moderație Si: (rar) exclusiv (20).

extrem-oriental, ~ă a [At: LOVINESCU, C. VII 134 / Pl: ~i, ~e / E: fr extrem-oriental] 1 Care aparține Extremului (17)-0rient. 2 Specific Extremului (17)-Orient. 3 Care provine din Extremul (17)-Orient. 4 Care se referă la Extremul (17)-Orient.

EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., s. f., s. m., s. n. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. (Mat.) Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat). ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus.

EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat) ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus.[1]

EXTRÉM1, extremi, s. m. (Mat.; mai ales la pl., în opoziție cu mezi) Nume dat termenului cu care începe și celui cu care se termină o proporție. Produsul mezilor este egal cu produsul extremilor.

EXTRÉM2, -Ă, extremi, -e, adj. 1. Foarte mare, exagerat. Speră că extrema umilință a întrebării însăși îl va salva. DUMITRIU, B. F. 141. Sub masca unei extreme politețe, ascundea o aspră autoritate. BART, E. 109. ◊ Loc. adv. La extrem = pînă la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial, legat de un adj. sau adv. prin prep. ઽe», formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de. Fiind extrem de conștiincios în serviciu și disprețuitor de moarte, superiorii îl lăsau in pace. REBREANU, P. S. 55. 2. Foarte grav. La ulcer tratamentul chirurgical nu se aplică decît în cazuri extreme. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări foarte grave. Remediu extrem. Măsuri extreme. 3. Așezat în punctul cel mai depărtat, la capăt, la vîrf, la margine. ◊ Extremul Orient v. orient. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime.

EXTRÉMĂ, extreme, s. f. 1. Margine, limită, capăt foarte îndepărtat. Ajung la aceleași încheieri, fie din pricină că și unii și alții au temelie greșită, fie pentru că extremele se aseamănă. GHEREA, ST. CR. I 303. ◊ Expr. (A trece) de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = (a trece) de pe o poziție exagerată pe alta opusă, dar tot exagerată. ◊ (În partidele politice burgheze) Extremă dreaptă = fracțiune reprezentînd păr- țile cele mai reacționare față de politica oficială a partidului. Extremă stîngă = fracțiune reprezentînd pozițiile cele mai progresiste față de politica oficială a partidului. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. (Sport) Jucător înaintaș care ocupă locul cel mai înaintat din stînga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal și de hochei. Extremele echipei noastre sînt bune.

extrém1 adj. m., pl. extrémi; f. extrémă, pl. extréme

extrém2 (termen al unei proporții) s. m., pl. extrémi

extrém3 (limită a unei funcții) s. n., pl. extréme

extrémă (margine, limită) s. f., g.-d. art. extrémei; pl. extréme

*Extrémul Oriént (ri-ent) s. propriu n.

extrém adj. m., (mat.) s. m., pl. extrémi; f. sg. extrémă, pl. extréme

extrém (mat.) s. n., pl. extréme

EXTRÉM adj., adv. 1. adj. terminal. (Parte ~ a unui obiect.) 2. adj. v. drastic. 3. adv. v. foarte. 4. adv. deosebit, excepțional, extraordinar, foarte, grozav, teribil. (~ de bun.)

EXTRÉMĂ s. 1. v. extremitate. 2. (SPORT) aripă. (Joacă ~ stângă, la fotbal.)

ESTRÉM, -Ă adj. v. extrem.

EXTRÉM, -Ă adj. 1. Așezat, situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul și ultimul termen al unei proporții. ♦ Valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții; extremum. // s.f. 1. Margine; limită ultimă. ◊ A trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă. 2. Cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -ă adj. / cf. fr. extrême, lat. extremus < exterus – din afară].

EXTRÉM, -Ă I. adj. 1. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții. 2. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție. IV. s. f. 1. margine; limită ultimă. ♦ a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extrême, lat. extremus)

EXTRÉM ~ă (~i, ~e) 1) Care este la cel mai înalt grad; foarte intens. Frumusețe ~ă. Răutate ~ă. 2) Care termină un spațiu, o durată etc.; aflat la cel mai îndepărtat punct; ultim. Limită ~ă. /<fr. extréme, lat. extremus

EXTRÉMĂ ~e f. 1) Partea cea mai îndepărtată a unei suprafețe; limită; margine; capăt. ◊ A cădea dintr-o ~ în alta a trece de la o atitudine exagerată la alta, tot exagerată. 2) sport Jucător al unei echipe de fotbal, hochei sau handbal, care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta. /<fr. extréme, lat. extremus

extrem a. 1. care e tocmai la capăt: limită extremă; 2. în gradul cel mai înalt: căldură extremă; 3. care merge prea departe, exagerat: e extrem în toate. ║ n. 1. ceeace-i extrem: a trece dela un extrem la altul; 2. ceeace-i opus: extremele se ating.

*extrém, -ă adj. (lat. extremus, d. extra, afară din). Care e la capăt: limita extremă. În gradu cel maĭ înalt: căldură extremă. Excesiv, exagerat: acest om e extrem în toate. S. n. Lucru extrem: a trece de la un extrem la altu (cum ar fi de la lene la hărnicie). Ceĭa ce e opus, contrar: extremele seamănă (de ex., bucuria extremă, care poate ucide, ca și întristarea extremă). S. m. Mat. Extremiĭ (subînț. terminĭ), primu și ultimu termin într’o propozițiune: în orĭ-ce proporțiune aritmetică, suma extremilor trebuĭe să fie egală cu a mediilor. A ajunge, a fi la extrem, a ajunge, a fi la aman, în mare nevoĭe. În mod extrem, excesiv: a ploŭat extrem (de mult).

EXTREM adj., adv. 1. adj. terminal. (Parte ~ a unui obiect.) 2. adj. drastic, radical. (Măsură ~.) 3. adv. foarte, tare, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vîrtos. (~ de dimineață.) 4. adv. deosebit, excepțional, extraordinar, foarte, grozav, teribil. (~ de bun.)

EXTREMUL ORIENT, denumire generică sub care se grupează ansamblul regiunilor naturale și țările din Asia de Est.

LES EXTRÉMES SE TOUCHENT (fr.) extremele se ating – L.S. Mercier, „Tableau de Paris”. Formulare plastică a identităților contrariilor, idee fundamentală a dialecticii.

extremă, extreme s. f. (intl.) buzunar lateral.