exterior definitie

21 definiții pentru exterior

exterior, ~oa [At: DEX / P: ~ri-or, ~ri-oa-ră / Pl: ~i, ~oare / E: fr exterieur, lat exterior] 1 a Care este situat în afară Si: (rar) extrinsec (4). 2 a Care se află dincolo de o anumită limită. 3 a (Îs) Comerț ~ Totalitate a exporturilor și importurilor unei țări. 4 sn Parte din afară a unui lucru. 5 sn Fațadă. 6 sn Fel de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc. Si: alură, aspect, înfățișare, ținută.
EXTERIÓR, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară, care este din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior.
EXTERIÓR, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară de..., care este pe din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior.
EXTERIÓR1, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. Exteriorul clădirii. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. Era un om în virstă, de un exterior indiferent. VLAHUȚĂ, O. A. 224.
EXTERIÓR2, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj. (În opoziție cu interior, central) Care este în afară de (sau pe din afară), aflat dincolo de o limită; extern. Tehnicienii agricoli din serviciile centrale și exterioare vor fi mobilizați la munca de îndrumare a gospodăriilor agricole de stat, gospodăriilor agricole colective, S.M.T. și a întregii țărănimi muncitoare. REZ. HOT. I 269. Se oprește un moment la ușa exterioară. ARGHEZI, P. T. 133. De cadrul exterior al iubirii se îngrijește... puțin. GHEREA, ST. CR. I 238. ◊ (Adverbial) Turnătorul e văzut exterior, fizic, fără vreo indicație asupra a ceea ce gîndește el despre munca sa. CONTEMPORANUL, S. ii, 1950, nr. 178, 4/3. ◊ Comerț exterior = relațiile de schimb economic ale unei țări cu țările străine.
EXTERIÓR1, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. ♦ Mod de a se prezenta al unui persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. [Pr.: -ri-or] – Fr. extérieur (lat. lit. exterior).
EXTERIÓR2, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj. Care este în afară de..., care este pe din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = relații de schimb economic ale unei țări cu țările străine. [Pr.: -ri-or] – Fr. extérieur (lat. lit. exterior).
exteriór1 (-ri-or) adj. m., pl. exterióri; f. exterioáră, pl. exterioáre
exteriór2 (-ri-or) s. n., pl. exterioáre
exteriór adj. m. (sil. -ri-or), pl. exterióri; f. sg. exterioáră, pl. exterioáre
exteriór s. n. (sil. -ri-or), pl. exterioáre
EXTERIÓR adj., s. 1. adj. extern. (Partea ~oară a fructului.) 2. s. v. fațadă.
Exterior ≠ lăuntric, interior
EXTERIÓR s.n. 1. Partea din afară a unui obiect, a unui lucru; fațadă. 2. Mod de a se prezenta ca înfățișare; înfățișare, ținută. [Pron. -ri-or. / < fr. extérieur].
EXTERIÓR, -OÁRĂ adj. Care este în afară, din afară; extern. ◊ Comerț exterior = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. ♦ Care este în afara ființei noastre. [Pron. -ri-or. / cf. fr. extérieur, lat. exterior – mai în afară].
EXTERIÓR, -OÁRĂ I. adj. din afară; extern. ♦ (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comerț ~ = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. II. s. n. 1. partea din afară a unui lucru; fațadă. 2. înfățișare, ținută. (< fr. extérieur, lat. exterior)
EXTERIÓR1 ~oáre n. 1) Partea de dinafară a unui obiect (și spațiul care-l înconjoară). 2) Aspect al unei persoane (ținuta, îmbrăcămintea, fizionomia, comportarea) care este accesibil privirii. /<fr. extérieur, lat. exterior
EXTERIÓR2 ~oáră (~óri, ~oáre) 1) Care este situat în spațiul de dinafară (a ceva sau a cuiva); extern. 2) Care poate fi văzut de dinafară. Aspect ~. Manifestare ~oară. 3) Care există în afara ființei sau conștiinței individului. Lume ~oară. 4) Care este de dincolo de o anumită limită. ◊ Comerț ~ comerț făcut (de o țară) cu țările străine. [Sil. ex-te-ri-or] /<fr. extérieur, lat. exterior
exterior a. 1. care e în afară: ornamentele exterioare ale palatului; 2. relativ la țările străine: comerț exterior. ║ n. 1. ceeace-i în afară: exteriorul unui oraș; 2. țările străine: relațiunile noastre cu exteriorul. ║ adv. în afară.
*exteriór, -oáră adj. (lat. exterior, d. extra și ex, afară. V. extern, extrem). Care e afară: partea exterioară a caseĭ. Relativ la exterior, la străinătate: comerciu exterior. S. m., pl. urĭ saŭ și oare. Partea de afară, aspect, față: această casă, acest om are un exterior plăcut. Străinătate: relațiunile uneĭ țărĭ cu exterioru. Adv. În partea de afară: casă frumoasă exterior.
EXTERIOR adj., s. 1. adj. extern. (Partea ~ a fructului.) 2. s. fațadă, față. (~ unei clădiri.)

exterior dex

Intrare: exterior
exterior adjectiv substantiv neutru
  • silabisire: -ri-or