estasiare sf vz extaziere

estazia v vz extazia

estaziare sf vz extaziere

estaziere sf vz extaziere

extasiare sf vz extaziere

extasiere sf vz extaziere

extazia vrt [At: NEGULICI / V: (înv) est~, ecst~ / P: ~zi-a / Pzi: ~iez / E: fr extasier] 1-2 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de exaltare. 3-4 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de admirație și uimire, încântare, entuziasm Vz minuna.

extaziere sf [At: NEGULICI / V: (înv) estasiare, estaziare / P: ~zi-e~ / Pl: ~ri / E: extazia] 1-2 Stare sau provocare a stării de exaltare Si: extaziat1 (1-2). 3-4 Stare sau provocare a stării de admirație sau de uimire, încântare etc Si: extaziat1 (3-4).

EXTAZIÁ, extaziez, vb. I. Tranz. și refl. A cuprinde sau a fi cuprins, stăpânit de extaz (2). [Pr.: -zi-a] – Din fr. (s’)extasier.

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a (se) extazia. [Pr.: -zi-e-] – V. extazia.

EXTAZIÁ, extaziez, vb. I. Tranz. și refl. A cuprinde sau a fi cuprins, stăpânit de extaz (2). [Pr.: -zi-a] – Din fr. (s’)extasier.

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a (se) extazia. [Pr.: -zi-e-] – V. extazia.

EXTAZIÁ, extaziez, vb. I. Refl. A fi cuprins de extaz, a fi stăpînit de un puternic sentiment de iubire sau admirație pe lîngă care celelalte sentimente și preocupări dispar aproape cu totul. Apoi odată, într-o dimineață, fereastra se deschidea și o vedea iar, parcă mai veselă și mai frumoasă decît totdeauna, ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză, ca de-o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ◊ (Prin exagerare) Să ne extaziem pentru toge și pentru pitoresc este tot atît de vătămător pe cît de caraghios. GHEREA, ST. CR. I 105. Ei privesc mirați în toate părțile, se extaziază de toate nimicurile. VLAHUȚĂ, O. A. 291. – Pronunțat: -zi-a.

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a se extazia.

extaziá (a ~) (-zi-a) vb., ind. prez. 3 extaziáză, 1 pl. extaziém (-zi-em); conj. prez. 3 să extaziéze; ger. extaziínd (-zi-ind)

extaziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. extaziérii; pl. extaziéri

extaziá vb. (sil. -zi-a), ind. prez. 1 sg. extaziéz, 3 sg. și pl. extaziáză, 1 pl. extaziém (sil. -zi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. extaziéze; ger. extaziínd (sil. -zi-ind)

extaziére s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. extaziérii; pl. extaziéri

EXTAZIÁ vb. a se minuna. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

EXTAZIÉRE s. v. adorație.

EXTAZIÁ vb. I. tr., refl. A cuprinde sau a fi cuprins, stăpânit de extaz, de un sentiment puternic de admirație. [Pron. -zi-a, p.i. 3,6 -iază, 4 -iem, ger. -iind. / < fr. extasier].

EXTAZIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) extazia și rezultatul ei; admirare puternică, cădere în extaz. [Pron. -zi-e-. / < extazia].

EXTAZÍA vb. tr., refl. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2). (< fr. /s’/extasier)

A EXTAZIÁ ~éz tranz. A face să se extazieze. [Sil. -zi-a] /<fr. extasier

A SE EXTAZIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de extaz; a cădea în extaz. /<fr. extasier

extazià (refl.) v. a fi răpit de admirațiune, a fi în extaz.

*extaziéz v. tr. (fr. extasier, vgr. ekstasiázo, îndemn la revoltă). Entusiazmez grozav. V. refl. Mă entusiazmez grozav, mă îmbăt de admirațiune.

EXTAZIA vb. a se minuna. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

EXTAZIERE s. adorare, adorație, extaz. (Stare de ~.)