esplicator sm vz explicator

esplicător, ~oare sm, a vz explicător

esplicătoriu, ~oare sm, a vz explicător

explicator, ~oare [At: DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 155/13 / V: (înv) ~iu, esp~, esplicător, esplicătoriu, (îvr) splicătoriu, spicătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr explicateur] 1 a (Înv) Explicativ (1). 2-3 smf, a (Asr) (Persoană) care explică sau care interpretează. 4 (Grm; înv; îs) Conjuncție ~oare Conjuncție cauzală.

explicatoriu, ~oare smf, a vz explicator

EXPLICATÓR, -OÁRE, explicatori, -oare, adj. (Înv.) Explicativ. – Din fr. explicateur, lat. explicator.

EXPLICATÓR, -OÁRE, adj. (Înv.) Explicativ. – Din fr. explicateur, lat. explicator, -oris.

EXPLICATÓR, -OÁRE, explicatori, -oare, adj. (Învechit) Care explică, care interpretează; explicativ. (Atestat în forma explicător) Vom da un exemplu care va lumina uriașa deosebire între critica explicătoare și între cea judecătorească. GHEREA, ST. CR. I 43. – Variantă: explicătór, -oáre adj.

EXPLICĂTÓR, -OÁRE adj. v. explicator.

explicatór (înv.) adj. m., pl. explicatóri; f. sg. și pl. explicatoáre

explicatór adj. m., pl. explicatóri; f. sg. și pl. explicatoáre

EXPLICATÓR adj. v. explicativ, lămuritor.

explicator m. cel ce explică.

*explicatór, -oáre adj. Care explică.

explicator adj. v. EXPLICATIV. LĂMURITOR.