espia v vz expia

expia vt [At: CALENDARIU (1794), 30/5 / V: (înv) esp~ / P: ~pi-a / Pzi: ~iez și 3 și 6 ~ază / E: fr expier, lat expiare] (Liv) 1 (Rar; c. i. o greșeală, o faptă incorectă) A ispăși. 2 A înceta din viață Si: a deceda, a muri, a sucomba.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispăși o greșeală, o vină etc. 2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispăși o greșeală, o vină etc. 2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la o greșeală, la o vină etc.) A ispăși. Mă mișcă mai sincer fata Eliza, condamnată la închisoarea unde culpabilii n-au voie să vorbească, expiindu-și păcatul in groaznicul chin al tăcerii neîntrerupte. DEMETRESCU, O. 183. Ea expiază printr-un lung martir călcarea legii. BĂLCESCU, O. II 10. – Pronunțat: -pi-a.

expiá (a ~) (livr.) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 expiáză, 1 pl. expiém (-pi-em); conj. prez. 3 să expiéze; ger. expiínd (-pi-ind)

expiá vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. expiéz, 3 sg. și pl. expiáză, 1 pl. expiém (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expiéze; ger. expiínd (sil. -pi-ind)

EXPIÁ vb. v. ispăși, îndura, plăti, răscumpăra.

EXPIÁ vb. I. tr. (Liv.) A ispăși (o greșeală, o vină etc.). [Pron. -pi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. expier, lat. expiare].

EXPIÁ vb. tr. a ispăși o greșeală, o vină etc. (< fr. expier, lat. expiare)

expià v. a ispăși, a repara o crimă sau o greșală, suferind sau impunându-și singur pedeapsa.

*expiéz v. tr. (lat. expiare, d. pius, pios). Ispășesc, repar o crimă, o greșală pintr’o pedeapsă, pintr’o suferință.

expia vb. v. ISPĂȘI. ÎNDURA. PLĂTI. RĂSCUMPĂRA.