esperement sn vz experiment

esperimânt sn vz experiment

esperiment sn vz experiment

experement sn vz experiment

experiment sn [At: DZ 12/20 / V: esperimânt, esp~, ~rement, ~rm~, isperemânt, isperimânt, sperimânt, speriment[1] / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: ger Experiment, it esperimento, sperimento, lat experimentum] 1-2 (Metodă de cercetare în știință ce constă în) producerea sau modificarea menționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile special create și a legilor care îl guvernează Si: experiență (13-14), experimentațiune. 3 (Înv) Ispită. 4 (Înv) Ispitire. 5 (Îs) ~ limită Experiment dus până la extremă. 6 (Îla) De ~ Experimental. 7 Experimentare (2). 8 Încercare făcută pentru a cerceta sau a cunoaște caracteristicile cuiva sau a ceva. 9 Observație. corectată

experimentum sn vz experiment

experment sn vz experiment

EXPERIMÉNT, experimente, s. n. Procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență (2). – Din lat. experimentum.

EXPERIMÉNT, experimente, s. n. Procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență (2). – Din lat. experimentum.

EXPERIMÉNT, experimente, s. n. (Rar) Experiență; (în special) provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor. Experiment de laborator.

experimént s. n., pl. experiménte

experimént s. n., pl. experiménte

EXPERIMÉNT s. experiență, încercare, probă, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.)

EXPERIMÉNT s.n. 1. Experiență (2). 2. (În artă, literatură) Folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. [< lat. experimentum, cf. germ. Experiment].

EXPERIMÉNT s. n. 1. experiență (2). 2. folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. (< germ. Experiment, lat. experimentum)

EXPERIMÉNT ~e n. Procedeu de cercetare în știință, constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiență. /<lat. experimentum

experiment n. experiență științifică.

*experimént n., pl. e (lat. experimentum). Experiență, probă științifică.

EXPERIMENT s. experiență, încercare, probă, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.)

experimént-límită s. n. Experiment dus până la extremă ◊ „Împrumutul străin, clișeul sec, experimentul-limită care, în loc să afirme originalitatea tânărului creator, îl înfeudează unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expoziție bienală de stat, s-a spus adeseori, nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientați către experimentul-limită, chiar dacă în multe ateliere individuale stadiul actual de evoluție al artistului n-ar putea fi ilustrat prin altceva decât prin exclusivismul gustului său specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limită)

EXPERIMÉNT (< germ., lat.) s. n. Procedeu de cercetare în știință care constă în reproducerea artificială sau modificarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor ce le guvernează, potrivit, de regulă, unor ipoteze sau modele prealabile; observație provocată. Sin. experiență (3). V. in vitro; în vivo. ◊ E. crucial = e. destinat să aibă un rol decisiv în alegerea uneia dintre două ipoteze contradictorii.