expectație sf [At: COSTINESCU / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: fr expectation] 1-3 Expectativă (1-3).

expectațiune sf vz expectație

EXPECTÁȚIE, expectații, s. f. (Livr.) Așteptare; expectativă. – Din fr. expectation, lat. exspectatio.

EXPECTÁȚIE, expectații, s. f. (Livr.) Așteptare; expectativă. – Din fr. expectation, lat. exspectatio.

expectáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. expectáția (-ți-a), g.-d. art. expectáției; pl. expectáții, art. expectáțiile (-ți-i-)

expectáție s. f. (sil. -ți-e), art. expectáția (sil. -ți-a), g.-d. art. expectáției; pl. expectáții, art. expectáțiile (sil. -ți-i-)

EXPECTÁȚIE s.f. Așteptare, expectativă. ♦ Așteptare în observarea evoluției unei boli. [Var. expectațiune s.f. / cf. fr. expectation, lat. expectatio].

EXPECTAȚIÚNE s.f. v. expectație.

EXPECTÁȚIE s. f. 1. Expectativă. 2. Așteptare în observarea evoluției unei boli, expectanță. (cf. fr. expectation, lat. expectatio)

EXPECTÁȚIE (< fr.) s. f. (PSIH.) Stare de așteptare, de pregătire interioară și de orientare a persoanei, bazată pe elemente obiective și scontând pe o anumită reușită în raport cu o performanță. E. exprimă o poziție realistă, de evaluare a propriilor rezultate spre deosebire de aspirație, care se organizează în jurul dorințelor.