Dicționare ale limbii române

2 intrări

29 definiții pentru expatriere

espatria v vz expatria
espatriare sf vz expatriere[1] modificată
expatria [At: NEGULICI / V: (înv) esp~ / Pzi: ~iez / E: fr expatrier] 1 vt (C. i. persoane) A obliga să-și părăsească patria de origine Si: a exila, a surghiuni Vz a expulza, a deporta. 2 vr A părăsi patria de origine pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară Si: a emigra, a se exila Vz a se refugia. 3 vr (Pex; rar) A se depărta.
expatriare sf vz expatriere
expatriere sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iare, espatriare / P: ~tri-ere / Pl: ~ri / E: expatria] 1 Obligare a cuiva de a-și părăsi patria de origine Si: expatriat1 (1), expatriație (1). 2 Părăsire (forțată) a patriei de origine și stabilire (definitivă sau temporară) în altă țară Si: expatriat1 (2), expatriație (2).
EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] – Din fr. expatrier.
EXPATRIÉRE, expatrieri, s. f. Acțiunea de a se expatria și rezultatul ei; emigrare, emigrație. [Pr.: -tri-e-] – V. expatria.
EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] – Din fr. expatrier.
EXPATRIÉRE, expatrieri, s. f. Acțiunea de a se expatria și rezultatul ei; emigrare, emigrație. [Pr.: -tri-e-] – V. expatria.
EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A-și părăsi țara (vremelnic sau pentru totdeauna) stabilindu-se într-o țară străină; a emigra. S-au mirat cei ce mă cunoșteau că nu m-am expatriat. M. I. CARAGIALE, C. 106. – Pronunțat: -tri-a.
EXPATRIÉRE, expatrieri, s. f. Acțiunea de a se expatria; emigrare. – Pronunțat: -tri-e-.
!expatriá (a se ~) (-pa-tri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se expatriáză, 1 pl. ne expatriém (-tri-em); conj. prez. 3 să se expatriéze; ger. expatriíndu-se (-tri-in-)
expatriére (-pa-tri-e-) s. f., g.-d. art. expatriérii; pl. expatriéri
expatriá vb. (sil. -tri-a), ind. prez. 1 sg. expatriéz, 3 sg. și pl. expatriáză, 1 pl. expatriém (sil. -tri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expatriéze; ger. expatriínd (sil. -tri-ind)
expatriére s. f. (sil. -tri-e-), g.-d. art. expatriérii; pl. expatriéri
EXPATRIÁ vb. v. emigra.
EXPATRIÉRE s. v. emigrare.
A (se) expatria ≠ a (se) repatria
A expatria ≠ a repatria
Expatriere ≠ repatriere
EXPATRIÁ vb. I. refl. A emigra. [Pron. -tri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expatrier, cf. lat. ex – afară, patria – patrie].
EXPATRIÉRE s.f. Acțiunea de a se expatria și rezultatul ei; emigrare, exilare. [Pron. -tri-e-. / < expatria].
EXPATRIÁ vb. refl. a emigra. (< fr. séxpatrier)
A SE EXPATRIÁ mă ~éz intranz. A părăsi patria, stabilindu-se în altă țară; a emigra. [Sil. ex-pa-tri-a] /<fr. expatrier
expatrià v. a obliga pe cineva a-și părăsi patria.
*expatriére f. Plecare din patrie.
*expatriéz v. tr. (fr. expatrier, d. lat. ex, afară din, și patria, patrie). Duc, scot afară din patrie, exilez. V. refl. Părăsesc patria.
EXPATRIA vb. a emigra, a pribegi, (înv.) a se înstrăina.
EXPATRIERE s. emigrare, emigrație, pribegie, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic pașoptist.)

expatriere definitie

expatriere dex

Intrare: expatria
expatria verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tri-a
espatria
Intrare: expatriere
expatriere substantiv feminin
  • silabisire: -tri-e-
espatriare
expatriare