Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

29 defini╚Ťii pentru expatriere

espatria v vz expatria
espatriare sf vz expatriere[1] modificat─â
expatria [At: NEGULICI / V: (├«nv) esp~ / Pzi: ~iez / E: fr expatrier] 1 vt (C. i. persoane) A obliga s─â-╚Öi p─âr─âseasc─â patria de origine Si: a exila, a surghiuni Vz a expulza, a deporta. 2 vr A p─âr─âsi patria de origine pentru a se stabili (definitiv sau temporar) ├«n alt─â ╚Ťar─â Si: a emigra, a se exila Vz a se refugia. 3 vr (Pex; rar) A se dep─ârta.
expatriare sf vz expatriere
expatriere sf [At: NEGULICI / V: (├«nv) ~iare, espatriare / P: ~tri-ere / Pl: ~ri / E: expatria] 1 Obligare a cuiva de a-╚Öi p─âr─âsi patria de origine Si: expatriat1 (1), expatria╚Ťie (1). 2 P─âr─âsire (for╚Ťat─â) a patriei de origine ╚Öi stabilire (definitiv─â sau temporar─â) ├«n alt─â ╚Ťar─â Si: expatriat1 (2), expatria╚Ťie (2).
EXPATRI├ü, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] ÔÇô Din fr. expatrier.
EXPATRI├ëRE, expatrieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a se expatria ╚Öi rezultatul ei; emigrare, emigra╚Ťie. [Pr.: -tri-e-] ÔÇô V. expatria.
EXPATRI├ü, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] ÔÇô Din fr. expatrier.
EXPATRI├ëRE, expatrieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a se expatria ╚Öi rezultatul ei; emigrare, emigra╚Ťie. [Pr.: -tri-e-] ÔÇô V. expatria.
EXPATRI├ü, expatriez, vb. I. Refl. A-╚Öi p─âr─âsi ╚Ťara (vremelnic sau pentru totdeauna) stabilindu-se ├«ntr-o ╚Ťar─â str─âin─â; a emigra. S-au mirat cei ce m─â cuno╚Öteau c─â nu m-am expatriat. M. I. CARAGIALE, C. 106. ÔÇô Pronun╚Ťat: -tri-a.
EXPATRI├ëRE, expatrieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a se expatria; emigrare. ÔÇô Pronun╚Ťat: -tri-e-.
!expatri├í (a se ~) (-pa-tri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se expatri├íz─â, 1 pl. ne expatri├ęm (-tri-em); conj. prez. 3 s─â se expatri├ęze; ger. expatri├şndu-se (-tri-in-)
expatri├ęre (-pa-tri-e-) s. f., g.-d. art. expatri├ęrii; pl. expatri├ęri
expatri├í vb. (sil. -tri-a), ind. prez. 1 sg. expatri├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. expatri├íz─â, 1 pl. expatri├ęm (sil. -tri-em); conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. expatri├ęze; ger. expatri├şnd (sil. -tri-ind)
expatri├ęre s. f. (sil. -tri-e-), g.-d. art. expatri├ęrii; pl. expatri├ęri
EXPATRIÁ vb. v. emigra.
EXPATRIÉRE s. v. emigrare.
A (se) expatria Ôëá a (se) repatria
A expatria Ôëá a repatria
Expatriere Ôëá repatriere
EXPATRI├ü vb. I. refl. A emigra. [Pron. -tri-a, p.i. 3,6 -iaz─â, ger. -iind. / < fr. expatrier, cf. lat. ex ÔÇô afar─â, patria ÔÇô patrie].
EXPATRI├ëRE s.f. Ac╚Ťiunea de a se expatria ╚Öi rezultatul ei; emigrare, exilare. [Pron. -tri-e-. / < expatria].
EXPATRI├ü vb. refl. a emigra. (< fr. s├ęxpatrier)
A SE EXPATRI├ü m─â ~├ęz intranz. A p─âr─âsi patria, stabilindu-se ├«n alt─â ╚Ťar─â; a emigra. [Sil. ex-pa-tri-a] /<fr. expatrier
expatrià v. a obliga pe cineva a-și părăsi patria.
*expatri├ęre f. Plecare din patrie.
*expatri├ęz v. tr. (fr. expatrier, d. lat. ex, afar─â din, ╚Öi patria, patrie). Duc, scot afar─â din patrie, exilez. V. refl. P─âr─âsesc patria.
EXPATRIA vb. a emigra, a pribegi, (înv.) a se înstrăina.
EXPATRIERE s. emigrare, emigra╚Ťie, pribegie, (├«nv.) ├«nstr─âinare. (~ unui militant politic pa╚Öoptist.)

Expatriere dex online | sinonim

Expatriere definitie

Intrare: expatria
expatria verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tri-a
espatria
Intrare: expatriere
expatriere substantiv feminin
  • silabisire: -tri-e-
espatriare
expatriare