esorta vt vz exorta

exhorta vt vz exorta

exhortare sf vz exortare

exorta vt [At: ARISTIA, PLUT. / V: (rar) exho~, (îvr) eso~ / Pzi: ~tez / E: fr exhorter] (Liv) A îndemna, a înflăcăra o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).

exortare sf [At: COSTINESCU / V: exho~ / Pl: ~tări / E: exorta] 1-2 (Liv) Exortație (1-2).

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

exortá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 exorteáză

exortáre (livr.) s. f., g.-d. art. exortắrii; pl. exortắri

exortá vb., ind. prez. 1 sg. exortéz, 3 sg. și pl. exorteáză

exortáre s. f., g.-d. art. exortării; pl. exortări

EXHORTÁ vb. I. v. exorta.

EXHORTÁRE s.f. v. exortare.

EXORTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, prin discursuri etc.). [Var. exhorta vb. I. / < fr. exhorter, cf. lat. exhortare].

EXORTÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. [Var. exhortare s.f. / < exorta].

EXORTÁ vb. tr. a înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, discursuri etc.). (< fr. exhorter, lat. exhortari)

*exortéz v. tr. (lat. ex-hortári). Rar. Îndemn.