Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru exhortare

esorta vt vz exorta
exhorta vt vz exorta
exhortare sf vz exortare
exorta vt [At: ARISTIA, PLUT. / V: (rar) exho~, (îvr) eso~ / Pzi: ~tez / E: fr exhorter] (Liv) A îndemna, a înflăcăra o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).
exortare sf [At: COSTINESCU / V: exho~ / Pl: ~t─âri / E: exorta] 1-2 (Liv) Exorta╚Ťie (1-2).
EXORT├ü, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ├«nfl─âc─âra, a ├«ndemna o persoan─â sau o colectivitate (prin cuvinte). ÔÇô Din fr. exhorter, lat. exhortari.
EXORT├üRE, exort─âri, s. f. (Livr.) Ac╚Ťiunea de a exorta ╚Öi rezultatul ei; ├«nfl─âc─ârare. ÔÇô V. exorta.
EXORT├ü, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ├«nfl─âc─âra, a ├«ndemna o persoan─â sau o colectivitate (prin cuvinte). ÔÇô Din fr. exhorter, lat. exhortari.
EXORT├üRE, exort─âri, s. f. (Livr.) Ac╚Ťiunea de a exorta ╚Öi rezultatul ei; ├«nfl─âc─ârare. ÔÇô V. exorta.
exortá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 exorteáză
exortáre (livr.) s. f., g.-d. art. exortắrii; pl. exortắri
exort├í vb., ind. prez. 1 sg. exort├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. exorte├íz─â
exortáre s. f., g.-d. art. exortării; pl. exortări
EXHORTÁ vb. I. v. exorta.
EXHORTÁRE s.f. v. exortare.
EXORTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, prin discursuri etc.). [Var. exhorta vb. I. / < fr. exhorter, cf. lat. exhortare].
EXORT├üRE s.f. (Liv.) Ac╚Ťiunea de a exorta ╚Öi rezultatul ei; ├«nfl─âc─ârare. [Var. exhortare s.f. / < exorta].
EXORTÁ vb. tr. a înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, discursuri etc.). (< fr. exhorter, lat. exhortari)
*exort├ęz v. tr. (lat. ex-hort├íri). Rar. ├Ändemn.

Exhortare dex online | sinonim

Exhortare definitie

Intrare: exortare
exortare substantiv feminin
exhortare
Intrare: exorta
exorta verb grupa I conjugarea a II-a
esorta
exhorta verb grupa I conjugarea a II-a