*excepțiúne f. (lat. ex-céptio, -ónis. V. ac-cepțiune). Acțiunea de a excepta, de a scoate din regulă. Lucru exceptat: excepțiunile confirmă regula. Jur. Mijloc de apărare care tinde orĭ să amîne soluțiunea procesuluĭ, orĭ să critice forma. Fără excepțiune, fără deosebire, fără distincțiune: moartea îĭ ĭa pe toțĭ fără excepțiune. Cu micĭ excepțiunĭ, cu oare-care deosebirĭ. – Și -épție.