escepta v vz excepta

esepta v vz excepta

excepta [At: PARAB. 94/9 / V: (înv) esc~, (îvr) ese~ / P: ex-cep~ / Pzi: ~tez / E: fr excepter, lat exceptare] 1 vt A lăsa deoparte Si: (înv) exceptarisi, (îvr) excepționa. 2 vt A nu cuprinde. 3 vt A nu socoti. 4 vt A exclude. 5-6 vir A face excepție de la o regulă, normă. 7 vr (Înv) A se separa. 8 vi (Jur; rar) A ridica într-un proces unele obiecții, prin care apărarea urmărește să fie respinsă acțiunea sau amânată judecata Si: (înv) exceptălui, (iuz) exceptarisi.

EXCEPTÁ, exceptez, vb. I. Tranz. A lăsa deoparte, a nu cuprinde, a nu socoti; a exclude. – Din fr. excepter.

EXCEPTÁ, exceptez, vb. I. Tranz. A lăsa deoparte, a nu cuprinde, a nu socoti; a exclude. – Din fr. excepter.

EXCEPTÁ, exceptez, vb. I. Tranz. A lăsa deoparte, a nu cuprinde, a nu socoti, a exclude.

exceptá (a ~) (a exclude) vb., ind. prez. 3 excepteáză

exceptá vb., ind. prez. 1 sg. exceptéz, 3 sg. și pl. excepteáză

EXCEPTÁ vb. (înv.) a scoate. (A ~ de la prevederile curente.)

ESCEPTÁ vb. I. v. excepta.

EXCEPTÁ vb. I. tr. A lăsa deoparte, a nu socoti, a exclude. [Var. escepta vb. I. < fr. excepter, cf. lat. exceptare – a lua din...].

EXCEPTÁ vb. tr. a lăsa deoparte, a exclude. (< fr. excepter, lat. exceptare)

A EXCEPTÁ ~éz tranz. A lăsa la o parte; a da afară; a lipsi de atenție; a înlătura. /<fr. excepter, lat. exceptare

exceptà v. a nu ținea seamă, a pune în afară de.

*exceptéz v. tr. (fr. excepter, d. lat. ex-ceptare, frecŭentivu d. ex-cipere, a lua din, a excepta. V. con-cep). Nu cuprind în, nu consider în: moartea nu exceptează pe nimenĭ.

EXCEPTA vb. (înv.) a scoate. (A ~ de la prevederile curente.)