EXCÉPȚIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); ceea ce nu este obișnuit, normal. ◊ Cu excepția = afară de...; fără excepție = fără deosebire. 2. Mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. [Gen. -iei, var. escepțiune, excepțiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].