exaspera [At: COSTINESCU / P: egza~ / Pzi: ~rez / E: fr exaspérer] 1-2 vtr A (se) enerva (5). 3-4 vtr A (se) irita peste măsură. 5 vt A sâcâi. 6-7 vtr A (se) intensifica.

EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva peste măsură; a scoate din sărite, a agasa. [Pr.: eg-zas-] – Din fr. exaspérer, lat. exasperare.

EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva peste măsură; a scoate din sărite, a agasa. [Pr.: eg-zas-] – Din fr. exaspérer, lat. exasperare.

EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A irita, a enerva peste măsură; a scoate din răbdări, din fire, din sărite. Ce ai, Bologa? izbucni în sfîrșit Varga, jicnit. M-ai exasperat cu muțenia! REBREANU, P. S. 11. ◊ (Cu privire la răbdare, nervi etc.) Fiecare mișcare îi pare înadins îndreptată împotriva ei, ca să-i exaspereze răbdarea. C. PETRESCU, C. V. 262.

exasperá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exaspereáză

exasperá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exasperéz, 3 sg. și pl. exaspereáză

EXASPERÁ vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)

EXASPERÁ vb. I. tr. A enerva tare, a aduce la desperare, a scoate din sărite. [Pron. eg-zas-. / < fr. exaspérer, cf. lat. exasperare].

EXASPERÁ vb. tr. a enerva, a irita peste măsură; a scoate din sărite. (< fr. exaspérer, lat. exasperare)

A EXASPERÁ ~éz tranz. A enerva peste măsură; a scoate din sărite. [Sil. ex-as-pe-ra] /<fr. exaspérer, lat. exasperare

exasperà v. a irita peste măsură.

*exasperéz v. intr. (fr. exaspérer, d. lat. ex-áspero, -áre, d. asper, aspru). Supăr grozav. V. refl. Mă supăr și perd răbdarea de tot. – Și egz- (după fr.).

EXASPERA vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)