esaminator, ~oare smf, a vz examinator

esaminatoriu, ~ie smf, a vz examinator

examenător, ~oare smf, a vz examinator

examinator, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~năt~, ~menăt~, (înv) esa~, esaminatoriu / P: egza~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr examinateur] 1-2 smf, a (Persoană) care supune pe cineva unui examen (4). 3-4 smf, a (Persoană) care supune studiului, cercetării amănunțite un obiect, o ființă sau un fenomen, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe. 5-6 smf, a (Persoană) care controlează ceva. 7-8 smf, a (Îvr; îf esaminatoriu) (Persoană) care interoghează un acuzat. 9 sn (Teh; îs) ~ de capse Aparat cu care se determină dacă o capsă electrică cu fir incandescent este bună și dacă legăturile stabilite între explozer și capse sunt bine făcute.

examinător, ~oare smf, a vz examinator

EXAMINATÓR, -OÁRE, examinatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care examinează. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examinateur, lat. examinator.

EXAMINATÓR, -OÁRE, examinatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care examinează. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examinateur, lat. examinator, -oris.

EXAMINATÓR, -OÁRE, examinatori, -oare, adj. Care examinează, care supune pe cineva unui examen (1). Președintele comisiei examinatoare a vorbit candidaților. ◊ (Substantivat) Cu aerul unui examinator sever, observa manevra vasului. BART, S. M. 61. Domnul care întreabă e tipul examinatorului ironic. VLAHUȚĂ, O. A. 437.

examinatór [x pron. gz] adj. m., s. m., pl. examinatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. examinatoáre

examinatór adj. m., s. m. [x pron. gz], pl. examinatóri; f. sg. și pl. examinatoáre

EXAMINATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care examinează. [Pron. eg-za-. / cf. fr. examinateur].

EXAMINATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care examinează. (< fr. examinateur)

EXAMINATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care examinează. /<fr. examinateur, lat. examinator, ~oris

examinator m. cel ce examinează.

*examinatór, -oáre adj. și s. Care examinează. – Ob. egz-.