Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru evocare

evoca vt [At: PONTBRIANT, D: / Pzi: evoc, (3) (rar) evoac─â / E: fr ├ęvoquer, lat evocare] 1 A aduce ├«n con╚Ötiin╚Ť─â fapte, evenimente, ├«mprejur─âri etc. trecute Si: a aminti. 2 A zugr─âvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. 3 (Rar) A chema spiritele mor╚Ťilor cu ajutoml vr─âjilor, al formulelor magice. 4 (Jur) A retrage un proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal. 5 A descrie. 6 A scoate ├«n relief. corectat─â
evocare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~c─âri / E: evoca] 1 Aducerea ├«n con╚Ötiin╚Ť─â a faptelor, evenimentelor, ├«mprejur─ârilor etc. trecute Si: (rar) evoca╚Ťie (1). 2 Zugr─âvirea prin cuvinte a imaginii unui lucru cunoscut, dar petrecut demult Si: (rar) evoca╚Ťie (2). 3 (Rar) Chemare a spiritelor mor╚Ťilor cu ajutorul vr─âjilor, al formulelor magice Si: (rar) evoca╚Ťie (3). 4 (Jur) Retragerea unui proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal Si: (rar) evoca╚Ťie (4). 5 Descriere. 6 Scoatere ├«n relief. 7-9 (Ccr) Compozi╚Ťie literar─â ├«n care se evoc─â (1-2, 5) ceva. 10-11 (├Äla) De ~ Evocator (1-2).
EVOC├ü, ev├│c, vb. I. Tranz. A aduce ├«n con╚Ötiin╚Ť─â fapte, evenimente, ├«mprejur─âri etc. trecute; a zugr─âvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. ÔÇô Din fr. ├ęvoquer, lat. evocare.
EVOC├üRE, evoc─âri, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evoca╚Ťie. ÔÖŽ (Concr.) Compozi╚Ťie literar─â ├«n care se evoc─â ceva. ÔÇô V. evoca.
EVOC├ü, ev├│c, vb. I. Tranz. A aduce ├«n con╚Ötiin╚Ť─â fapte, evenimente, ├«mprejur─âri etc. trecute; a zugr─âvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. ÔÇô Din fr. ├ęvoquer, lat. evocare.
EVOC├üRE, evoc─âri, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evoca╚Ťie. ÔÖŽ (Concr.) Compozi╚Ťie literar─â ├«n care se evoc─â ceva. ÔÇô V. evoca.
EVOC├ü, ev├│c, vb. I. Tranz. A aduce ├«n focarul con╚Ötiin╚Ťei fapte, evenimente, ├«mprejur─âri, imagini trecute; a zugr─âvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate ├«n relief. Romanul evoc─â zbuciumul dureros al b─âtr├«nului me╚Öter, om cinstit, devotat clasei sale, dar prizonier ├«nc─â al vechii mentalit─â╚Ťi care d─âinuia ├«n mi╚Öcarea muncitoreasc─â de la noi ├«n perioada ei de ├«nceput. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci c├«nd ve╚Ťi vrea s─â evoca╚Ťi o imagine de nesf─âr├«mat, numele lui Horia v─â poate oferi cea mai elocvent─â compara╚Ťie. BOGZA, ╚Ü. 38.
EVOC├üRE, evoc─âri, s. f. Faptul de a evoca; aducere ├«n focarul con╚Ötiin╚Ťei a unor fapte, imagini, ├«mprejur─âri petrecute demult; scoaterea ├«n relief a unor astfel de fapte, imagini etc. Sf├«r╚Öesc evocarea uneia din nop╚Ťile de pomin─â ale ╚Ťinutului. BOGZA, C. O. 289. Procedeul cel mai des, ╚Öi care este felul obi╚Önuit al d-lui Sadoveanu de a trata natura, este descoperirea ╚Öi evocarea coresponden╚Ťei dintre ea ╚Öi om. IBR─éILEANU, S. 22.
evocá (a ~) vb., ind. prez. 3 evócă; conj. prez. 3 să evóce
evocáre s. f., g.-d. art. evocắrii; pl. evocắri
evocá vb., ind. prez. 1 sg. evóc, 3 sg. și pl. evócă; conj. prez. 3 sg. și pl. evóce
evocáre s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări
EVOCÁ vb. 1. v. sugera. 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. v. aminti. 4. (fig.) a spune, a trezi. (Câte nu-mi ~ acele zile!) 5. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)
EVOC├ü vb. I. tr. A aminti, a-╚Öi aduce aminte; a descrie, a scoate ├«n relief. [P.i. ev├│c. / < fr. ├ęvoquer, it., lat. evocare].
EVOC├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a evoca ╚Öi rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evoca╚Ťie. [< evoca].
EVOC├ü vb. tr. a reaminti, a re├«nvia; a descrie ├«n mod sugestiv. (< fr. ├ęvoquer, lat. evocare)
EVOC├üRE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evoca╚Ťie ÔŚŐ scriere literar─â ├«n care se evoc─â ceva. (< evoca)
evoc├í (ev├│c, evoc├ít), vb. ÔÇô A aduce la cuno╚Ötin╚Ť─â fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). ÔÇô Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evoca╚Ťi(un)e, s. f. (ac╚Ťiunea de a evoca); evocator, adj. (care evoc─â).
A EVOC├ü ev├│c tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce ├«n memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu mult─â m─âiestrie artistic─â. /<fr. ├ęvoquer, lat. evocare
EVOC├üRE ~─âri f. Compozi╚Ťie literar─â ├«n care se evoc─â ceva. /v. a evoca
evoc├á v. 1. a chema cu fermece, a face sÔÇÖapar─â: vr─âjitorii se f─âliau a evoca sufletele mor╚Ťilor; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul.
*ev├│c, a -├í v. tr. (lat. ├ę-voco, -├íre. ÔÇô Se conj. ca convoc). Chem pin farmece: a evoca strigoi─ş. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unu─ş tribunal un proces ╚Öi-l da┼ş altu─şa.
*evoca╚Ťi├║ne f. (lat. e-voc├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a evoca. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ma─ş des -├íre.
EVOCA vb. 1. a sugera. (Ce-╚Ťi ~ aceast─â imagine?) 2. a chema, a reaminti, a rechema, a rede╚Ötepta. (A ~ ceva ├«n memorie.) 3. a aminti, a rede╚Ötepta. (I-am ~ vremurile de atunci.) 4. a reconstitui. (A ~ ├«ntreaga scen─â ├«nt├«mplat─â.)

Evocare dex online | sinonim

Evocare definitie

Intrare: evoca
evoca verb grupa I conjugarea I
Intrare: evocare
evocare substantiv feminin