evince v vz evinge

evinge vt [At: HAMANGIU, C. C. 262 / V: (înv) ~nce / Pzi: eving / E: fr évincer, lat evincere] 1 (Îdt) A învinge. 2 (Îdt) A înlătura. 3 (Jur) A prelua, prin evicțiune, un drept de proprietate.

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)

evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge

EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)

A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /<lat. evincere

*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin lege.