EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică (îndelungată). Arta conducerii nu este înnăscută în oameni, ci se dobîndește prin experiență. LENIN, O. A. II 311. ♦ (Fil.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. ♦ Cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. IBRĂILEANU, A. 32. 2. Verificare a cunoștințelor noastre pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor; experiment. – Variante: (învechit) esperiénță (BĂLCESCU, O. I 142), esperiínță (NEGRUZZI, S. II 259) s. f.