espectativ, ~ă a, av vz expectativ

expectativ, ~ă [At: GHICA, S. 176 / V: (înv) esp~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expectatif] 1 a De așteptare. 2 a În așteptare. 3-4 a Care face posibilă sau necesară așteptarea Si: expectant (9-10). 5-6 av În mod expectativ (1-2).

*expectatív, -ă adj. (mlat. exspectativus, fr. expectatif. V. aștept, deștept). Care dă drept la așteptare, care te face să aștepțĭ: situațiune expectativă.