erupe vi [At: ANTONESCU, D. / V: irumpe / Pzi: 3 erupe / E: lat erumpere] 1 (D. lavă, magmă, petrol) A ieși brusc și violent din pământ. 2 (D. vulcani) A azvârli lava cu putere afară. 3 (D. sonde) A azvârli cu putere afară țițeiul. 4 (D. pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea. 5 (Fig; d. calități, înclinații umane etc.) A se manifesta violent.

ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. (Despre corpuri fluide) A ieși brusc și violent dintr-un loc închis, a țîșni, a izbucni; (despre un vulcan, o sondă etc.) a face erupție, a arunca afară cu putere (lavă, țiței etc.).

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erúpe (a face erupție) vb., ind. prez. 3 sg. erúpe; conj. prez. 3 sg. și pl. erúpă

ERÚPE vb. 1. a irupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, a țâșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pământ.) 2. (MED.) (înv.) a se prozări. (Bășicuțe care ~ pe față.)

ERÚPE vb. III. intr. A țâșni, a izbucni; (despre vulcani, sonde) a fi în erupție. [P.i. erúp, 3 -pe. / < lat. erumpere, după rupe].

ERÚPE vt. intr. (despre magmă, petrol etc.) a face erupție; a țâșni, a izbucni. 2. (despre pete, bășicuțe pe piele, caracteristice unor boli) a apărea. (după lat. erumpere)

erúpe (erúp, erúpt), vb. – A face erupție, a ieși afară, a izbucni. Lat. erumpere (sec. XIX), conjugat ca rupe. – Der. (din fr.) eruptiv, adj.; erupți(un)e, s. f.

A ERÚPE pers. 3 erúpe intranz. 1) (despre lavă, magmă, petrol, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni, a răbufni; a izbucni. 2) (despre vulcani) A produce erupție. 3) (despre sonde) A azvârli cu putere țițeiul afară. 4) (despre pete, bășicuțe etc.) A se forma în număr mare pe piele. /<lat. erumpere

*erúp, -rúpt, a -rúpe v. intr. (lat. e-rúmpere. V. rup). Fac erupțiune, izbucnesc: vulcanu erupe.

ERUPE vb. 1. a irupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, a țîșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.) 2. (MED.) (înv.) a se prozări. (Bășicuțe care ~ pe față.)