erudit, ~ă [At: HELIADE, O. II, 412 / Pl: ~iți, ~e / E: fr érudit, lat eruditus] 1-2 smf, a (Persoană) care are cunoștințe vaste într-unul sau în mai multe domenii ale cunoașterii, în urma unor studii aprofundate și îndelungate Si: cărturar, doct, învățat, savant. 3 a (D. opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate.

ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Despre persoane) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste căpătate în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ◊ (Substantivat) Vă dați seama că tot progresul, cît e, s-a realizat la noi prin cîțiva mari cărturari? întrebă, tulburat, Bălcescu. Datorăm nespus acelui mare erudit, stolnicul Constantin Cantacuzino. CAMIL PETRESCU, O. I 308. ♦ (Despre opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate. O lucrare erudită. ▭ O lungă controversă în care filologia are să se amestece cu istoria naturală și să facă un talmeș-balmeș precît se va putea mai doct și mai erudit. ODOBESCU, S. III 24.

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudít adj. m., pl. erudíți; f. sg. erudítă, pl. erudíte

ERUDÍT adj., s. 1. adj. v. învățat. 2. s. v. învățat.

Erudit ≠ ignorant, mărginit, redus

ERUDÍT, -Ă adj. Cu cunoștințe vaste; învățat, savant. ♦ (Despre opere științifice) Care arată erudiție, cunoștințe multe și profunde. [Cf. fr. érudit, lat. eruditus – cioplit, instruit].

ERUDÍT, -Ă adj. (și s.) care posedă cunoștințe vaste; învățat, savant. ◊ (despre opere științifice) care dovedește erudiție. (< fr. érudit, lat. eruditus)

ERUDÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre persoane) Care posedă erudiție; doct; savant. 2) (despre lucrări științifice) Care denotă erudiție. /<fr. érudit, lat. eruditus

erudit a. și m. învățat.

*erudít, -ă adj. (lat. e-rudítus, d. ex, din, și rudis, aspru, necĭoplit). Învățat, doct, savant: om erudit, carte erudită.

ERUDIT adj., s. 1. adj. citit, învățat, savant, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) știut, (înv. și reg.) pricopsit, știutor. (Un tînăr ~.) 2. s. cărturar, învățat, savant, (înv.) diac, (grecism înv.) sofologiotatos. (Un ~ celebru.)