ermetism sn [At: RALEA, S. T. II, 224 / V: h~ / Pl: ~e / E: fr hermetisme] 1 (Rar) Concepție sau mod de viață care presupune claustrarea sau izolare socială. 2 Concepție care preconizează folosirea procedeelor ermetice (4) în artă. 3 Stil artistic care folosește abuziv procedee ermetice (4). 4 Caracter ermetic (4) al unui procedeu artistic. 5 (Frm) Denumire dată alchimiei. 6 Caracter secret al unei doctrine.

ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

ERMETÍSM s. n. Obscuritate voită în poezie; caracteristică pentru formele ei decadente. – Scris și: hermetism.

ermetísm s. n.

ermetísm s. n.

ERMETÍSM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei].

ERMETÍSM s. n. 1. caracterul a ceea ce este ermetic (2). 2. direcție estetică (după primul război mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil. 3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiștilor. (< fr. hermétisme)

ERMETÍSM n. 1) Caracter închis, de nepătruns. 2) Curent literar, caracterizat printr-un limbaj excesiv intelectualizat. /<fr. hermétisme