ermaneutic, ~ă[1] a vz hermeneutic

ermeneutic, ~ă a vz hermeneutic

ermineftic, ~ă a, sf vz hermeneutic

erminevtic, ~ă a vz hermeneutic

ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.

HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; referitor la hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.[1]

ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.

HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice

ERMENEÚTIC, -Ă adj. v. hermeneutic.

HERMENEÚTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique].

HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

HERMENÉUTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch

*ermenéŭtic, -ă adj. (vgr. ῾ermeneutikós). Relativ la interpretarea cărților sfinte. S. f. Știința interpretăriĭ cărților sfinte.

hermeneutică (muzicală) v. analiză; fenomenologia muzicii.