erige v vz erija

erigere sf vz erijare

erija [At: COSTINESCU / V: (iuz) erige / Pzi: ~jez / E: fr ériger] 1 vt (înv; c. i. statui, monumente etc.) A așeza în poziție verticală. 2 vt (Înv; c. i. un așezământ, o instituție etc.) A întemeia. 3 vt (Înv; de obicei urmat de determinări introduse prin pp „în”) A ridica la o condiție superioară. 4 vr (Urmat de determinări introduse prin pp „în”) A-și atribui, fără nici un drept, un rol, o funcție sau o situație care conferă autoritate. 5 vr A se da drept... 6 vr A vrea să treacă drept...

erijare sf [At: EMINESCU, O. XII, 98 / V: (înv) erigere / Pl: ~jări / E: erija] 1 (Înv; d. statui, monumente etc.) Așezare în poziție verticală Si: erijat1 (1). 2 (Înv; d. așezăminte, instituții) Întemeiere. 3 (Înv; de obicei, urmat de pp „în”) Ridicare la o condiție superioară Si: erijat1 (3). 4 (Urmat de determinări introduse prin pp „în”) Atribuire, fară nici un drept, a unui rol, a unei funcții sau a unei situații care conferă autoritate Si: erijat1 (4). 5 Autoatribuire, fară nici un drept, a unei poziții care conferă autoritate Si: erijat1 (5). 6 Dorință de a trece drept... Si: erijat1 (6).

ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

ERIJÁRE s. f. Acțiunea de a se erija și rezultatul ei. – V. erija.

ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

ERIJÁRE s. f. Acțiunea de a se erija și rezultatul ei. – V. erija.

ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Franțuzism; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A-și atribui fără nici un drept un rol, o situație, care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... A se erija în conducător.

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

*erijáre s. f., g.-d. art. erijắrii

eríge vb., ind. prez. 1 sg. erig, 3 sg. și pl. erígă[1]

erijá vb., ind. prez. 1 sg. erijéz, 3 sg. și pl. erijeáză, 1 pl. erijăm; conj. prez. 3 sg. și pl. erijéze; ger. erijând

erijáre s. f., g.-d. art. erijări

ERIJÁ vb. I. refl. A-și aroga ilegal o autoritate, un rol etc., a se da drept... [P.i. 3,6 -jează, ger. -jind. / < fr. ériger, cf. it., lat. erigere – a înălța].

ERIJÁRE s.f. Acțiunea de a se erija. [< erija].

ERIJÁ vb. refl. a-și aroga ilegal o autoritate, un rol, a se da drept... (< fr. ériger)

erijá (erijéz, eriját), vb. – A ridica, a înălța. – Var. (înv.) erige. Fr. ériger. Pentru var. cf. dubletele corija-corije, dirija-dirije, etc.

A SE ERIJÁ mă ~éz intranz. A-și atribui fără nici un drept un rol sau o situație care conferă autoritate. ~ în rol moralist. /<fr. ériger

erige (refl.) v. a-și atribui o autoritate pe nedrept: a se erige în reformator.

*eríg, a eríge (lat. é-rigo, e-rigere, a rîdica. P. lipsa participiuluĭ, cp. cu corig și dirig) și erijez v. tr. (fr. ériger). Rîdic, înalț: a erija o statuă. Instituĭ, creez: a erija un tribunal. Rîdic în rang: a erija un sat la rangu de oraș. V. refl. Îmĭ ĭaŭ rolu de: a te erija în (fr. en) moralizator.