epos sn [At: HELIADE, O. II, 165 / Pl: ~uri, (îvr) ~i / E: ngr έπος, ger Epos] (Liv) 1-3 Epopee (1-2, 4). 4 (Îla) De ~ Epopeic.

ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos.

ÉPOS, eposuri, s. n. (Livr.) Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos.

ÉPOS, eposuri, s. n. (Livresc) Epopee.

épos s. n., pl. éposuri

épos s. n., pl. éposuri

ÉPOS s. v. epopee, poem epic.

ÉPOS s.n. (Liv.) Epopee. ♦ Povestire. [Pl. -suri. / < germ. Epos, gr. epos].

ÉPOS s. n. epopee. ◊ povestire, narațiune. ◊ ansamblul principalelor motive epice proprii unei culturi. (< germ. Epos, gr. epos)

ÉPOS ~uri n. 1) Ansamblu de motive epice majore proprii unei culturi. 2) Poem epic în versuri, de mari proporții, în care se povestesc fapte eroice. /<germ. Epos

epos s. v. EPOPEE.