epopeic, ~ă a [At: GL 1963, nr. 486, 3/2 / Pl: ~ici, ~ice / E: epopee + -ic] 1-2 Care este propriu epopeei sau are caracter de epopee (1). 3 (Irn; d. scriitori; cu aluzie la dimensiunile unei epopei) Prolific.

EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico.

EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico.

epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice

epopéic adj. m. (sil. -pe-ic), pl. epopéici; f. sg. epopéică, pl. epopéice

EPOPÉIC, -Ă adj. Referitor la epopee, cu caracter de epopee. [Pron. -pe-ic. / < epopee + -ic].

EPOPÉIC, -Ă adj. de epopee. (< it. epopeico)

epopéic, -ă adj. (livr.) De epopee ◊ „Permanența vocației epopeice.” R.l. 16 III 76 p. 1. ◊ „Văzut ca parte a întregului, romanul «Împăratul norilor» adaugă încă o pagină importantă masivului epopeic la care s-a angajat autorul.” Sc. 18 XII 76 p. 4 (din it. epopeico; DEX, DN3)