epitalam sn [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 68 / V: (îvr) ~ă sf (pl: ~e), ~talamion (P: ~mi-on, pl: ~oane), ~iu (pl: ~ie) / S și: (înv) ~tha~ / Pl: ~uri, (rar) ~e, (îvr) ~i sm / E: fr épithalame, lat epithalamium, ngr ἐπιταλάμιον] (Liv) Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei.

epitalamă sf vz epitalam

epitalamion sn vz epitalam

epitalamiu sn vz epitalam

EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.

EPITALÁM, epitalamuri, s. n. (Livr.) Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.

EPITALÁM, epitalame, s. n. (Livresc) Cîntec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor. Scria... sonete pentru răsărita stea a Moldaviei, ode, epitalame în care toți zeii din Olimp figurau. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: epitalamuri.

EPITALÁM, epitalame, s. n. (Livresc) Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor. – Fr. épithalame (lat. lit. epithalamium).

epitalám s. n., pl. epitalámuri

epitalám s. n., pl. epitalámuri

EPITALÁM s.n. (Liv.) Mic poem sau cântec de nuntă în cinstea tinerilor căsătoriți. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. épithalame, lat. epithalamium, gr. epithalamion < gr. epi – la, thalamos – căsătorie].

EPITALÁM s. n. poem liric compus și cântat cu ocazia unei căsătorii. (< fr. épithalame, lat. epithalamium, gr. epithalamion)

epitalam n. cântec nupțial în onoarea tinerilor căsătoriți.

*epitalám n., pl. e și urĭ (vgr. epithálamos). Mică poemă în onoarea mirilor. V. conăcărie.

epitalam (lat. epithalamium; gr. ἐπιθαλάμιον [epithalamion], „cânt nupțial”), (în Grecia antică) poem compus și cântat cu ocazia unei căsătorii; se cânta în cor în casa miresei, spre deosebire de imeneu, care se cânta în timpul conducerii miresei spre casa mirelui.