EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. (Livr.) Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
EPITALÁM, epitalame, s. n. (Livresc) Cîntec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor. Scria... sonete pentru răsărita stea a Moldaviei, ode, epitalame în care toți zeii din Olimp figurau. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: epitalamuri.
EPITALÁM s.n. (Liv.) Mic poem sau cântec de nuntă în cinstea tinerilor căsătoriți. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. épithalame, lat. epithalamium, gr. epithalamion < gr. epi – la, thalamos – căsătorie].
epitalam (lat. epithalamium; gr. ἐπιθαλάμιον [epithalamion], „cânt nupțial”), (în Grecia antică) poem compus și cântat cu ocazia unei căsătorii; se cânta în cor în casa miresei, spre deosebire de imeneu, care se cânta în timpul conducerii miresei spre casa mirelui.