epistemologie sf [At: VIANU, M. 83 / Pl: ~ii / E: fr épistémologie] 1 Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor, mijloacele de cunoaștere, valorile și limitele cunoașterii. 2 Teorie a cunoașterii științifice.

EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistemologie.

EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistémologie.

epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei

epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei

EPISTEMOLOGÍE s. v. teoria cunoașterii.

EPISTEMOLOGÍE s.f. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii. [Gen. -iei. / < fr. épistémologie, cf. gr. episteme – știință, logos – studiu].

EPISTEMOLOGÍE s. f. parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii științifice. (< fr. épistémologie)

EPISTEMOLOGÍE f. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii umane în cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii științifice. [G.-D. epistemologiei] /<fr. épistemologie

EPISTEMOLOGIE s. (FILOZ.) gnoseologie, teoria cunoașterii.

EPISTEMO- „cunoaștere”. ◊ gr. episteme „cunoaștere, știință” > fr. épistémo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. epistemo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., adept al epistemologiei; ~logie (v. -logie1), s. f., parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; sin. teorie a cunoașterii științifice.