epelipsie sf vz epilepsie

epidepsie sf vz epilepsie

epilepsie sf [At: LUCR. FOL. 27/20 / V: (îvp) epidepsie, (înv) ~lip~, (reg) ~lop~, (îvr) ~siu (A: nct) sn, ~lesie, ~lisie / A și: (îvr) ~lepsie / Pl: ~ii / E: fr épilepsie, lat epilepsia, ngr ἐπιληψία] 1 Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice Si: (pop) pedepsie, ducă-se-pe-pustii. 2 (D. accese, crize, atacuri etc.; îla) De ~ Epileptic (3).

epilepsiu sn vz epilepsie

epilepsiu sn vz epilepsie

epilesie sf vz epilepsie

epilipsie sf vz epilepsie

epilisie sf vz epilepsie

epilopsie sf vz epilepsie

EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.

EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.

EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos care se manifestă prin accese de convulsii însoțite de pierderea cunoștinței (denumită impropriu și «boala copiilor»). Tatăl copilului ne arată... că acesta are accese de epilepsie cînd ia o doză mai puternică de substanță tiroidiană. PARHON, O. A. I 284.

epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile

epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile

EPILEPSÍE s. (MED.) (înv. și pop.) nevoie, (pop.) năbădăi, (pl.), pedepsie, poceală, răutate, stropșeală, boala-copiilor, boală-rea, ceas-rău, ducă-se-pe-pustii, răul-copiilor, (înv. și reg.) stropșire, stropșitură, (reg.) aboală, apucat, pricină, alte-alea, (prin Transilv.) agâmbală, (prin Munt.) malaonie, (prin sudul Transilv.) supărare.

EPILEPSÍE s.f. Boală nervoasă manifestată prin accese de convulsii însoțite de pierderea cunoștinței și a sensibilității; (pop.) boala copiilor. [Gen. -iei. / < fr. épilepsie, cf. gr. epilepsia – acces].

EPILEPSÍE s. f. boală nervoasă manifestată prin accese de convulsii însoțite de pierderea cunoștinței și a sensibilității, halucinații etc. (< fr. épilepsie, lat., gr. epilepsia)

epilepsíe (epilepsíi), s. f. – Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente. Gr. ἐπιληψία (sec. XVIII, Cf. Gáldi 181), și modern din fr. épilepsie. – Der. epileptic, adj.

EPILEPSÍE ~i f. Boală a sistemului nervos central care se manifestă prin crize convulsive și prin pierderea cunoștinței. [G.-D. epilepsiei] /<fr. épilepsie, lat. epilepsia

epilepsie f. boală caracterizată prin convulsiuni periodice și prin o pierdere subită a cunoștinței și a sensibilității; poporul o numește eufemistic aboală, alteale, ceasul cel rău, ducă-se-pe-pustii și pedepsie.

*epilepsíe f. (vgr. epilepsía și epílepsis, apucare subită. V. cata-lepsie, pro-lepsă). Med. O boală nervoasă caracterizată pin leșin și convulsiunĭ, numită popular boala copiilor, ducă-se pe pustiĭ, întimpinare ș. a. – Vulg. pedepsie.

EPILEPSIE s. (MED.) (înv. și pop.) nevoie, (pop.) năbădăi (pl.), pedepsie, poceală, răutate, stropșeală, boala-copiilor, boală-rea, ceas-rău, ducă-se-pe-pustii, răul-copiilor, (înv. și reg.) stropșire, stropșitură, (reg.) aboală, apucat, pricină, alte-alea, (prin Transilv.) agîmbală, (prin Munt.) malaonie, (prin sudul Transilv.) supărare.

EPILEPSÍE (< lat.) s. f. Boală nervoasă caracterizată prin crize repetate convulsive, localizate sau generalizate, pierderea cunoștinței, halucinații senzoriale și alte tulburări psihice; (pop.) boala copiilor. E. apare ca urmare a unor suferințe cerebrale infecțioase, toxice, metabolice, traumatisme, ictus (hemoragic) cerebral etc. (e. simptomatică) sau fără cauză determinabilă (e. esențială).