epiloga vt [At: G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 287 / Pzi: ~ghez / E: fr épiloguer] (Rar) 1 A încheia. 2 (Irn) A găsi de spus ceva în plus la orice.

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A termina, a încheia. Mascarada fusese prea mare, ca să poată fi epilogată așa de simplu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 287.

epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză

epilogá vb., ind. prez. 1 sg. epiloghéz, 3 sg. și pl. epilogheáză

EPILOGÁ vb. v. isprăvi, încheia, sfârși, termina.

EPILOGÁ vb. I. tr. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. [< fr. épiloguer, it. epilogare].

EPILOGÁ vb. tr. a face comentarii asupra unui fapt, eveniment etc.; a conclude. (< fr. épiloguer)

epiloga vb. v. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.