Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru epilog

epilog sn [At: (a. 1774) G├üLDI, M. PHAN. 181 /V: (├«vr) ~gos, ~gon (A: nct) / Pl: ~uri ╚Öi (rar) ~oage, (├«nv) ~ogi sm / E: fr ├ępilogue, lat epilogus] 1 Parte final─â (cu caracter concluziv sau rezumativ) a unei opere literare, a unui discurs etc. Si: ├«ncheiere, concluzie, perora╚Ťie, rezumat. 2 Sf├ór╚Öit al unei situa╚Ťii, al unei ac╚Ťiuni, al unei ├«nt├ómpl─âri etc.
epilogon[1] sn vz epilog
epilogos sn vz epilog
EPIL├ôG, epiloguri, s. n. Parte final─â a unor lucr─âri literare ├«n care autorul rezum─â concluziile, subliniaz─â anumite idei din oper─â ╚Öi face cunoscut─â pe scurt evolu╚Ťia viitoare a personajelor sale; ├«ncheiere. ÔÖŽ Fig. Sf├ór╚Öit al unei situa╚Ťii, al unei ac╚Ťiuni, al unei ├«nt├ómpl─âri etc. ÔÇô Din fr. ├ępilogue, lat. epilogus.
EPIL├ôG, epiloguri, s. n. Parte final─â a unor lucr─âri literare ├«n care autorul rezum─â concluziile, subliniaz─â anumite idei din oper─â ╚Öi face cunoscut─â pe scurt evolu╚Ťia viitoare a personajelor sale; ├«ncheiere. ÔÖŽ Fig. Sf├ór╚Öit al unei situa╚Ťii, al unei ac╚Ťiuni, al unei ├«nt├ómpl─âri etc. ÔÇô Din fr. ├ępilogue, lat. epilogus.
EPIL├ôG, epiloguri, s. n. Parte final─â a unei lucr─âri literare (de obicei a unui roman), ├«n care autorul subliniaz─â anumite idei din lucrarea sa prin fapte care ├«ncheie povestirea. ÔÖŽ Fig. Sf├«r╚Öit al unei situa╚Ťii, ac╚Ťiuni etc. Epilogul unei c─âl─âtorii.
epil├│g s. n., pl. epil├│guri
epil├│g s. n., pl. epil├│guri
EPILÓG s. v. deznodământ.
Epilog Ôëá prefa╚Ť─â, prolog
EPIL├ôG s.n. Partea final─â a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului ╚Öi subliniaz─â anumite idei; ├«ncheiere. ÔÖŽ (Fig.) Sf├ór╚Öit, ├«ncheiere a unei ac╚Ťiuni, a unei ├«nt├ómpl─âri etc. [< fr. ├ępilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi ÔÇô la urm─â, logos ÔÇô vorbire].
EPIL├ôG s. n. 1. (ant.) alocu╚Ťiune ├«n versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ÔŚŐ parte final─â a unui discurs ├«n care oratorul rezuma argumentele, ├«ncerc├ónd s─â c├ó╚Ötige bun─âvoin╚Ťa publicului. 2. parte final─â a unei lucr─âri literare care cuprinde concluziile autorului, subliniaz─â anumite idei sau face cunoscut─â evolu╚Ťia viitoare a personajelor; ├«ncheiere. ÔŚŐ (fig.) sf├ór╚Öit, ├«ncheiere a unei ac╚Ťiuni, ├«nt├ómpl─âri etc. (< fr. ├ępilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)
EPIL├ôG ~uri n. 1) Rezumat al unei lucr─âri literare, plasat la sf├ór╚Öitul acesteia. 2) fig. Deznod─âm├ónt al unei ac╚Ťiuni, al unei situa╚Ťii. /<fr. ├ępilogue, lat. epilogus
epilog n. concluziunea unei poeme, a unui discurs.
*epil├│g n., pl. ur─ş sau oage (vgr. ep├şlogos). Concluziunea unu─ş roman╚Ť, une─ş poeme. Sf├«r╚Öitu une─ş ├«nt├«mpl─âr─ş ├«n care joac─â rol sentimentele: epilogu aceste─ş drame fu moartea. V. prolog.
EPILOG s. final, ├«ncheiere, sf├«r╚Öit, (livr.) fine. (~ ac╚Ťiunii unui roman; ~ al unei ├«nt├«mpl─âri.)

Epilog dex online | sinonim

Epilog definitie

Intrare: epilog
epilog substantiv neutru
epilogon
epilogos