epilog definitie

16 definiții pentru epilog

epilog sn [At: (a. 1774) GÁLDI, M. PHAN. 181 /V: (îvr) ~gos, ~gon (A: nct) / Pl: ~uri și (rar) ~oage, (înv) ~ogi sm / E: fr épilogue, lat epilogus] 1 Parte finală (cu caracter concluziv sau rezumativ) a unei opere literare, a unui discurs etc. Si: încheiere, concluzie, perorație, rezumat. 2 Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.
epilogon[1] sn vz epilog
epilogos sn vz epilog
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unei lucrări literare (de obicei a unui roman), în care autorul subliniază anumite idei din lucrarea sa prin fapte care încheie povestirea. ♦ Fig. Sfîrșit al unei situații, acțiuni etc. Epilogul unei călătorii.
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilóg s. n., pl. epilóguri
EPILÓG s. v. deznodământ.
Epilog ≠ prefață, prolog
EPILÓG s.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului și subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (Fig.) Sfârșit, încheiere a unei acțiuni, a unei întâmplări etc. [< fr. épilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi – la urmă, logos – vorbire].
EPILÓG s. n. 1. (ant.) alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului. 2. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluția viitoare a personajelor; încheiere. ◊ (fig.) sfârșit, încheiere a unei acțiuni, întâmplări etc. (< fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)
EPILÓG ~uri n. 1) Rezumat al unei lucrări literare, plasat la sfârșitul acesteia. 2) fig. Deznodământ al unei acțiuni, al unei situații. /<fr. épilogue, lat. epilogus
epilog n. concluziunea unei poeme, a unui discurs.
*epilóg n., pl. urĭ sau oage (vgr. epílogos). Concluziunea unuĭ romanț, uneĭ poeme. Sfîrșitu uneĭ întîmplărĭ în care joacă rol sentimentele: epilogu acesteĭ drame fu moartea. V. prolog.
EPILOG s. final, încheiere, sfîrșit, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman; ~ al unei întîmplări.)

epilog dex

Intrare: epilog
epilog substantiv neutru
epilogon
epilogos