epicurean, ~ă smf, a vz epicurian

epicureian, ~ă smf, a vz epicurian

epicurian, ~ă [At: GTN (1836), 922/24 / V: ~reian, (rar) ~rean / P: ~ri-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr épicurien] 1 sm Discipol al lui Epicur Si: epicureic (1), epicureu (1). 2 smf Adept al epicurismului (1) Si: epicureic (2), epicureu (2). 3 a Care ține de doctrina lui Epicur Si: epicureic (3), epicureu (3), epicuriesc (1), (nob) epicurist (1). 4 a Care se referă la epicurism (1) Si: epicureic (4), epicureu (5), epicuriesc (2), (nob) epicurist (2). 5 a Care este partizan al epicurismului (1) Si: epicureic (5), epicureu (5), epicuriesc (2), (nob) epicurist (3). 6 a Care aderă la epicurism (1) Si: epicureic (6), epicureu (6), epicuriesc (4), (nob) epicurist (4). 7 smf Adept al epicurismului (2) Si: epicureic (7), epicureu (7). 8-9 a Care este specific epicurismului (2) și partizanilor săi Si: epicureic (8-9), epicureu (8-9). 10 a (Îs) Școală ~ă Epicurism (2). 11 a Care se caracterizează prin căutarea plăcerilor Si: epicureic (10), epicureu (10) Vz senzual, voluptos. 12 smf Persoană înclinată spre plăcerile alese, rafinate, spirituale Si: epicureic (11), epicureu (11). 13 smf (Dep) Persoană înclinată excesiv spre plăceri Si: epicureic (12), epicureu (12).

EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien.

EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien.

EPICUREIÁN, -Ă adj. v. epicurian.

EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj. Care ține de doctrina lui Epicur, adept al epicurismului. Școala epicuriană. ♦ (Substantivat, depreciativ printr-o falsă interpretare a concepției lui Epicur) Persoană înclinată spre plăceri. – Pronunțat: -ri-an. - Variantă: epicureián, -ă adj.

epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne

epicurián adj. m., s. m. (sil. -ri-an), pl. epicuriéni (sil. -ri-eni); f. sg. epicuriánă, pl. epicuriéne

EPICURIÁN adj. (FILOZ.) epicureic. (Concepția ~.)

EPICUREIÁN, -Ă adj. v. epicurian.

EPICURIÁN, -Ă adj. Referitor la epicurism; epicureic. ◊ Școala epicuriană = epicurism. // s.m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ Om înclinat spre plăceri, ahtiat după plăceri. [Pron. -ri-an, var. epicureian, -ă adj. / < cf. fr. épicurien].

EPICURIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al epicurismului; epicureic, epicureu. ♦ școală ~ă = epicurism (1). II. s. m. f. (fam.) om înclinat spre plăceri; senzual. (< fr. épicurien)

EPICURIAN adj. epicureic. (Concepția ~.)