eolotropie sf [At: DT / P: e-o~ / Pl: ~ii / E: fr éolotropie] Proprietate a unui corp de a fi izotrop.

EOLOTROPÍE, eolotropii, s. f. Proprietate a unui corp de a fi eolotrop. [Pr.: e-o-] – Din fr. éolotropie.

EOLOTROPÍE, eolotropii, s. f. Proprietate a unui corp de a fi eolotrop. [Pr.: e-o-] – Din fr. éolotropie.

EOLOTROPÍE, eolotropii, s. f. Proprietate a unui corp de a fi eolotrop.

eolotropíe (e-o-lo-tro-) s. f., art. eolotropía, g.-d. art. eolotropíei; pl. eolotropíi, art. eolotropíile

eolotropíe s. f. (sil. e-o-, -tro-), art. eolotropía, g.-d. art. eolotropíei; pl. eolotropíi, art. eolotropíile

EOLOTROPÍE s. v. anizotropie.

EOLOTROPÍE s.f. Însușirea de a fi eolotrop. [Gen. -iei. / < fr. éolotropie].

EOLOTROPÍE s. f. anizotropie. (< fr. éolotropie)

EOLOTROPIE s. (FIZ.) anizotropie. (~ unui corp.)

EOLOTROPÍE (< fr. {i}) s. f. Însușire a unui corp de a nu fi izotrop; anizotropie. ◊ E. magnetică = proprietate a unor corpuri solide omogene de a se magnetiza inegal, în diferite direcții, când sunt supuse unor deformații.

EOLO- „instabil, inegal, necoplanar”. ◊ gr. aiolos „vînt, repede, înclinat” > fr. éolo- > rom. eolo-. □ ~clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea a două drepte de a fi necoplanare; ~trop (v. -trop), adj., (despre substanțe sau corpuri) care nu prezintă proprietăți fizice identice în toate direcțiile; ~tropie (v. -tropie), s. f., însușirea unei substanțe sau a unui corp de a fi eolotrop.