enumerare definitie

2 intrări

25 definiții pentru enumerare

enumăra v vz enumera
enumărare sf vz enumerare
enumera vt [At: ȘINCAI, HR. I, 7/9 / V: (înv) ~măra, numera / Pzi: enumăr / E: fr énumerer, lat enumerare] 1 A număra succesiv unul câte unul. 2 A numi pe rând elementele unui tot Si: înșira. 3 (Pcf) A număra.
enumerare sf [At: ROM. LIT. 1952/6 / V: (înv) ~măr~ / Pl: ~rări / E: enumera] 1 Numărare succesivă Si: enumerat1 (1), enumerație (1). 2 Numire pe rând a elementelor unui întreg Si: enumerat1 (2), enumerație (2), înșirare. 3 (Pcf) Numărare.
ENUMERÁ, enúmăr, vb. I. Tranz. A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a înșira. [Pz. ind. și: enúmer] – Din fr. énumérer, lat. enumerare.
ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera.
ENUMERÁ, enúmer, vb. I. Tranz. A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a înșira. – Din fr. énumérer, lat. enumerare.
ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera.
ENUMERÁ, enúmăr, vb. I. Tranz. A număra unul cîte unul, a numi rînd pe rînd; a înșira. Între junii cărora le-a plăcut și le place a se ocupa de literatură trebuie să enumerăm și pe d. Vasile Păun. MACEDONSKI, O. IV 23.
ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare. Enumerarea se face și aici sub formă de gradație, pornindu-se de la ființele cele mai apropiate: părinții, frații, surorile. L. ROM. 1953, nr. 3, 66. Enumerarea elementelor componente ale unei limbi nu constituie... definiția ei. ROSETTI, I. SL. 12.
!enumerá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. enúmăr, 2 sg. enúmeri, 3 enúmeră; conj. prez. 3 să enúmere; ger. enumerấnd
enumeráre s. f., g.-d. art. enumerắrii; pl. enumerắri
enumerá vb., ind. prez. 1 sg. enúmăr, 2 sg. enúmeri, 3 sg. și pl. enúmeră; conj. prez. 3 sg. și pl. enúmere; ger. enumerând, part. enumerát
enumeráre s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări
ENUMERÁ vb. a înșira, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.)
ENUMERÁRE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)
ENUMERÁ vb. I. tr. A număra unul câte unul; a înșira. [P.i. enúmăr, 3,6 enúmeră, conj. enúmere. / < fr. énumérer, it., lat. enumerare].
ENUMERÁRE s.f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, numărătoare; enumerație. [< enumera].
ENUMERÁ vb. tr. a număra unul câte unul; a înșira. (< fr. énumérer, lat. enumerare)
A ENUMERÁ enúmăr tranz. A număra sau a expune pe rând; a înșira. /<fr. énumérer, lat. enumerare
enumerà v. a număra unul câte unul.
*enúmer, a v. tr. (lat. e-número, -áre). Număr unu cîte unu. Expun, spun pe rînd, înșir: enumeră-mĭ candidațiĭ.
*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.
ENUMERA vb. a înșira, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.)
ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)

enumerare dex

Intrare: enumera
enumera verb grupa I conjugarea I
enumăra
Intrare: enumerare
enumerare substantiv feminin
enumărare