encomeon sn vz engomion

encomie sf vz encomion

encomion sn [At: CORESI, ap. DHLR / P: ~mi-on / V: ~meon, engo~, ~iu, ~ium, (rar) ~ie sf / A și: encomion / Pl: ~oane / E: lat encomium, ngr ἐγκώμιον] (Înv) 1 Cuvântare de laudă. 2 Elogiu exagerat. 3 Panegiric. 4 (În literatura greacă antică; rar; îf encomium) Poem liric în care se glorifică faptele cuiva. modificată

encomiu sn vz encomion

encomium sn vz encomion^[1] modificată

engomie sn vz engomion

engomion sn vz encomion

ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Livr.) Cuvântare de laudă, elogiu în onoarea cuiva. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkómion.

ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Grecism înv.) Cuvântare de laudă, elogiu. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkomion.

ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Grecism învechit) Cuvîntare de laudă, elogiu. Să nu capeți de la mine decît un encomion fluturatic și fără temei. ODOBESCU, S. III 10. – Pronunțat: -mi-on.

encomión (livr.) (-mi-on) s. n., pl. encomioáne

encomión s. n. (sil. -mi-on), pl. encomioáne

ENCOMIÓN s.n. (Liv.) 1. Gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; elogiu. [Pron. -mi-on, var. encomiu s.n. / < it. encomio, cf. gr. enkomion – discurs].

ENCÓMIU s.n. v. encomion.

ENCOMIÓN s. n. 1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva. 2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)

encómiu (-ii), s. n. – Elogiu, laudă. – Var. (înv.) engomion, engomie. Gr. ἐνϰώμιον. Sec. XVIII (Gáldi 179). – Der. encomiastic, adj.

encomión și eng- n., pl. oane (ngr. engómion, vgr. egkómion). Sec. 18-19. Elogiŭ, laudă (pin discurs).

engomión, V. encomion.