encefal sn [At: TURNESCU, MED. OP. 242r / V: (înv) enchef~ / A și: (rar) ~cefal / Pl: ~e, ~uri / E: fr encéphale] Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian.

enchefal sn vz encefal

ENCEFÁL, encefale, s. n. Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian. – Din fr. encéphale.

ENCEFÁL, encefale, s. n. Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian. – Din fr. encéphale.

ENCEFÁL, encefale, s. n. (Anat.) Creier (1). Neuronii care transmit excitația de la sistemul nervos central, adică de la encefal sau măduva spinării la mușchi... se numesc neuroni centrifugi sau motori. ANATOMIA 187.

encefál s. n., pl. encefále

encefál s. n., pl. encefále

ENCEFÁL s. v. creier.

ENCEFÁL s.n. Totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. [Pl. -luri, -le. / < fr. encéphale, cf. gr. en – în, kephale – cap].

ENCEFÁL1 s. n. totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. (< fr. encéphale)

ENCEFAL2(O), -ENCEFÁL, -ENCEFALÍE elem. „creier, encefal; cerebral”. (< fr. encéphal/o/-, -encéphale, -encéphalie, cf. gr. enkephalos)

ENCEFÁL ~e n. Parte a sistemului nervos central situată în cutia craniană; creier. /<fr. encéphale

encefal n. totalitatea organelor conținute în cavitatea craniului.

*encefál și (maĭ bine) encéfal n., pl. e (vgr. egképhalos d. én, în, și kephalé, cap). Anat. Creĭer.

encefal s. v. CREIER.

-ENCEFAL „creier”. ◊ gr. enkephalos „creier” > fr. -encéphale, it. -encefalo > rom. -encefal.

ENCEFAL-, v. ENCEFALO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere intensă a capului; ~atrofie (v. -atrofie), s. f., proces de atrofiere a creierului; ~emie (v. -emie), s. f., umflătură nedureroasă cerebrală congenitală; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare vizuală provocată de leziuni cerebrale.