emotivism sns [At: DN / E: fr émotivisme] Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță.

EMOTIVÍSM s. n. Teorie conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. – Din fr. émotivisme.

EMOTIVÍSM s. n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv. – Din fr. émotivisme.

emotivísm s. n.

emotivísm s. n.

EMOTIVÍSM s.n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. [Cf. fr. émotivisme].

EMOTIVÍSM s. n. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. (< fr. émotivisme)

EMOTIVÍSM (< fr.) s. n. Teorie dezvoltată în cadrul filozofiei analitice, conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. Reprezentanți: R. Carnap, M. Schlick, H. Reichenbach, A.J. Ayer, Ch.L. Stevenson.