Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

7 defini╚Ťii pentru emonctoriu

emonctoriu sn [At: DEX / P: ~riu / Pl: ~ii / E: fr ├ęmonctoire, lat emonctorium] (Rar) 1-2 Organ sau deschiz─âtur─â natural─â a corpului prin care se elimin─â secre╚Ťiile sau umorile.
EMONCT├ôRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschiz─âtur─â natural─â a corpului prin care se elimin─â secre╚Ťiile sau umorile. ÔÇô Din fr. ├ęmonctoire.
EMONCT├ôRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschiz─âtur─â natural─â a corpului prin care se elimin─â secre╚Ťiile sau umorile. ÔÇô Din fr. ├ęmonctoire.
emonct├│riu [riu pron. riu] (-monc-to-) s. n., art. emonct├│riul; pl. emonct├│rii; art. emonct├│riile (-ri-i-)
emonct├│riu s. n. (sil. -monc-) [-riu pron. -riu], art. emonct├│riul; pl. emonct├│rii, art. emonct├│riile (sil. -ri-i-)
EMONCT├ôRIU s.n. Organ sau deschiz─âtur─â natural─â a corpului prin care se elimin─â secre╚Ťiile sau umorile. [Pron. -riu. / < fr. ├ęmonctoire, lat. emonctorium].
EMONCT├ôRIU s. n. organ, deschiz─âtur─â natural─â a corpului prin care se elimin─â secre╚Ťiile sau umorile. (< fr. ├ęmonctoire, lat. emonctorium)

Emonctoriu dex online | sinonim

Emonctoriu definitie

Intrare: emonctoriu
emonctoriu substantiv neutru
  • silabisire: -monc-
  • pronun╚Ťie: -riu pr. -r─şu