emonctoriu sn [At: DEX / P: ~riu / Pl: ~ii / E: fr émonctoire, lat emonctorium] (Rar) 1-2 Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile.

EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.

EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.

emonctóriu [riu pron. riu] (-monc-to-) s. n., art. emonctóriul; pl. emonctórii; art. emonctóriile (-ri-i-)

emonctóriu s. n. (sil. -monc-) [-riu pron. -riu], art. emonctóriul; pl. emonctórii, art. emonctóriile (sil. -ri-i-)

EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. [Pron. -riu. / < fr. émonctoire, lat. emonctorium].

EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. (< fr. émonctoire, lat. emonctorium)